Dosarul de contrabandă cu armament militar din Ucraina pentru Israel. Cinci învinuiți, trimiși în judecată de procurori

0
11

Procuratura anunță trimiterea în judecată a cinci bărbați învinuiți în dosarul armamentului militar adus în Moldova din Ucraina, pentru export prin România, în Israel, în noiembrie 2025. La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), învinuiții continuă să se afle în arest preventiv.  

Cei cinci învinuiți sunt din Chișinău și Dubăsari, cu vârste cuprinse între 39 și 56 de ani, patru dintre care – cu studii superiore. Fiecare dintre ei avea un rol distinct în schemă:

2. Asistentul logistic, inclusiv cu rol de depozitare a armamentului;

3. Brokerul, care perfecta actele vamale;

4. Exportatorul, care gestiona compania vizată;

5. Șoferul care a adus armele și munițiile din Ucraina (șoferul care a încercat să le treacă în România este investigat în statul vecin).

„În ceea ce privește armamentul militar, acesta rămâne în custodia autorităților din România, urmare a controlului vamal comun efectuat atunci. Armele și munițiile vizate ar fi fost aduse în Moldova începând din 2023 și până în noiembrie 2025. În vamă, acestea au fost declarate fals ca „articole de foi de metal negru” și au fost ambalate în lăzi de lemn sigilate, cu folosirea materialelor de disimulare denumite „anti-scaner”, pentru a împiedica detectarea acestora la controlul vamal. Astfel, armamentul și munițiile declarate fals includ în realitate următoarele articole:

– lansator portabil de rachete sol-aer;
– tub de lansare a sistemului portabil de rachete anti aeriene;
– 8 aruncătoare portabile de grenade antitanc RPG;
– 7 tuburi de lansare și transportare a rachetei reactive antitanc RPG;
– tub de lansare transportare a rachetei reactive antitanc RPG de alt model;
– 13 containere de lansare şi transportare, părti componente a sistemului de rachete antitanc;
– alte 5 obiecte asemănătoare tuburilor de lansare transportare a rachetei reactive antitanc;
– 18 sisteme antitanc cu rachetă ghidată laser;
– dronă avariată.”, subliniază oamenii procurorii, într-un comunicat de presă.

Grupul criminal organizat este învinuit pe trei capete de acuzare: introducerea ilegală în Moldova a armamentului, păstrarea ilegală a acestuia și tentativa de scoatere ilegală din țară, scrie anticoruptie.md

Potrivit Codului penal, pedeapsa maximă pentru aceste infracțiuni este de 10 ani închisoare.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentS-a pierdut cetățeanca Galina Popușoi din Soroca, în vârstă de 81 de ani…
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.