Camionul cu armament depistat la vama Leușeni-Albița: Procuratura Generală vine cu precizări

0
49

  În cadrul dosarului investigat de către autorități, a fost creat un grup de lucru comun cu autoritățile din România, urmând a fi efectuate acțiuni de urmărire penală și schimb de informații și probe, informează Procuratura Generală a Republicii Moldova.

 Potrivit datelor obținute în cadrul anchetei pe linie de cooperare internațională, au fost stabilite drept corp delict următoarele:18 elemente de muniție de tip 2, adică componente de muniție, 8 elemente de muniție de tip 1, adică muniție completă, Lansator sol-aer, Dronă de tip „Geran 2” formată din mai multe elemente dezmembrate în urma doborârii, prezentând așchii în zonele de desprindere, respectiv cu motorul desfăcut pe dronă – fără elemente de interes pirotehnic.
 Conform datelor anchetei, aceste muniții au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș, care circula cu camionul marfar periodic din Ucraina. Munițiile au fost preluate prin intermediul a mai multor curse, care presupuneau transportarea a câte două unități de muniții, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute. Acestea au fost aduse în mod camuflat în Republica Moldova, de unde în scurt timp, au fost preluate de către mai mulți complici.
  Actele vamale de export au fost perfectate pentru „articole din metal” cu destinația Israel. Persoanele responsabile pentru documentele vamale de export și organizarea exportului (exportatorul/furnizorul, brokerul vamal și transportatorul) – au, în prezent, statut de învinuit, fiind arestate. Toate circumstanțele vor fi stabilite în cadrul urmăririi penale.
Precizăm că, din probele și informațiile preliminare obținute pe caz, nu s-a identificat că armele/munițiile ar fi provenit din depozite militare sau strategice, precum depozitul de la Cobasna sau cele ale Armatei Naționale.
  Toate instituțiile statului cooperează pentru ca cetățenii Republicii Moldova să fie în siguranță. Există o cooperare internațională a mai multor instituții, pentru ca asemenea cazuri să fie investigate cu maximă rigoare și pentru a ne asigura că aceste arme nu ajung în traficul internațional de arme. Reamintim că acest transport a fost identificat în punctul coordonat de trecere a frontierei Leușeni-Albița care se află pe partea română a frontierei.
  Orice potențială breșă de securitate și alte detalii sunt în proces de investigare în cadrul anchetei, inclusiv ipoteza unei acțiuni de discreditare a Republicii Moldova.
  Îndemnăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentIgor Dodon are motive de „palpitații” – dosarul „kuliok” a fost reluat de la zero
Articolul următor„16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” – campanie la care s-a alăturat și Inspectoratul de Poliție Soroca
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.