Pe 16 iulie curent, sala de conferințe a Muzeului raional de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia a găzduit un eveniment de impact pentru comunitatea drochiană – discuția publică cu genericul „Surse de informare și combaterea dezinformării la nivel local”, organizat de Centrul Media pentru Tineri din municipiul Chișinău, care desfășoară acest proiect în cinci localități din țară. După Cahul și Bălți, Centrul Media pentru Tineri a ajuns la Drochia.
La discuția publică despre informarea corectă și combaterea dezinformării, au participat tineri, profesori, reprezentanți ONG, membri ai Consiliului Raional al Tinerilor Drochia, Consiliilor Locale de Tineret, voluntari YK Ana și tineri jurnaliști.
Invitații speciali ai evenimentului au fost: Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, șefa Direcției Cultură și Turism, Cristina Țurcanu, șefa Direcției Educație, Rodica Ojovan, directoarea Centrului de Creație a Copiilor Drochia, Tamara Cucuietu, specialistul pe tineret, Tudor Istrati, președinta Consiliului Raional al Tinerilor Drochia, Adriela Bejenari, coordonatoarea de tineret a Centrului de Tineret Drochia, Olga Cernobai, reprezentanți ai mass mediei locale și regionale.
Evenimentul a fost moderat de Alexandru Ghețan, coordonator de proiecte la Centrul Media pentru Tineri, care a mulțumit tuturor participanților pentru prezență, dar și invitaților speciali și partenerilor, pentru frumoasa colaborare: gazdei evenimentului, Muzeul raional de Istorie, Etnografie și Artă Drochia, Consiliul Raional Drochia, Direcția Cultură, Direcția Educație, Consiliul Raional al Tinerilor Drochia, YK Ana, Centrul de Creație a Copiilor, Centrul de Resurse „Univers”, AO „NORDA”, AO „Femeia de Azi”, PP „Glia Drochiană”, „Ziarul Nostru”, „Observatorul de Nord”, Colegiul de Studii Integrate „Constantin Stere”, LT „Mihai Eminescu”, LT „Ștefan cel Mare”, LT „B.P.-Hasdeu”, Liceul rus, instituții de învățământ din s. Chetrosu, Pelinia, Șuri.
Cuvânt de deschidere și un mesaj de salut a adresat președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan:
„Mulțumim Centrului Media pentru Tineri, care sunteți alături de noi deja al doilea an. Acest eveniment este deosebit de important pentru întreaga comunitate. Tânăra generație, sunt acei care cel mai mult sunt conectați la rețelele de socializare, iar știrile false care inundă tot mai mult mediul online, mai ales acum, înainte de alegeri, influențează negativ opinia publică și distorsionează societatea. Voi, tinerii, ar fi necesar să vă informați corect din surse credibile, pentru a lua decizii corecte. Este de datoria fiecăruia, ca să informați părinții, buneii, care nu au acces la surse veridice de informare, unica sursă fiind televizorul. Ascultând de multe ori informații, care nu corespund realității, cum ar fi de exemplu, canale TV, ce promovează falsuri despre războiul din Ucraina, sau știrile despre cei 30 de sirieni, care nici până astăzi nu au ajuns în Moldova, continuă să creadă în tot ce aud. Bântuie foarte multe mituri, falsuri, dar pentru a le combate, trebuie să vă informați, să aveți gândire critică, pentru că voi, tinerii, trebuie să fiți acei mesageri ai adevărului și să duceți informații veridice celor în etate, care nu au acces la rețelele de socializate. Cu siguranță, că astfel de evenimente vor mai fi organizate la Drochia, vă doresc mult succes și alese mulțumiri Centrului Media pentru Tineri, pentru această inițiativă!”
Panelul de discuții a întrunit prezentări, susținute de Ala Bugai, coordonatoarea HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor, câștigătoarea grantului în cadrul proiectului Influencers Academy Moldova, care a povestit și despre o metodă eficientă de combatere a dezinformării, prin crearea filmulețelor de scurt metraj în cadrul proiectului „Să râdem în fața dezinformării”, implementat de Școala de Jurnalism din Moldova. În cadrul acestui eveniment le-a adus mulțumiri, pentru implicare în jocul de rol, oferind diplome de gratitudine actorilor implicați: tinerilor discipoli ai HUB-ului Adriela Bejenari, Ioana Bolea, Alexandra Moldovan, Andreea Cojocaru-Țurcan, Vlad Surlaru, Anatol Bernic, Cornelia Rusu, dar și actorilor maturi Tamara Balan, Victor Cemortan, Diana Russu și Alexandru Rudi.
Prezentarea în cadrul panelului de discuții a urmat cu Adriela Bejenari, președinta Consiliului Raional al Tinerilor Drochia și Doinița Stamati, directoarea Bibliotecii Publice Șuri, care au împărtășit din experiențele proprii în combaterea dezinformării la nivel local.
Un discurs incitant a fost susținut de Andrei Curăraru, expert WatchDog.MD, care a discutat cu tinerii despre cum se răspândesc miturile și cum ne putem proteja de dezinformare și manipulare.
Tinerii au participat activ la discuții, împărtășind opinii, sugestii, răspunsuri la întrebări despre fenomenul dezinformării, aflând lucruri utile despre cum ne alegem sursele, cum verificăm informațiile și ce putem face, local, ca să construim o comunitate mai rezilientă în fața manipulării.
„A fost o zi foarte interesantă pentru mine, – a menționat Diana Russu, administratoarea AO „Femeia de Azi”. – Am aflat instrumente de depistare a deep-fake-urilor, ceea ce consider în era digitală extrem de important. AI pe lângă toate beneficiile, devine și un pericol pentru creier, căci consumăm informații, fără a cunoaște dacă este adevărat sau nu, iar noi nu ne putem permite să ne umplem capul cu gunoi informațional. Mulțumim, Centrul Media pentru Tineri pentru organizarea acestui panel informațional mega util și interactiv, mulțumim dna Veronica Chicu-boboc pentru munca care o faceți, aveți o echipă de profesioniști minunați. Mulțumim, Andrei Curăraru pentru analiza și expertiza prețioasă.”
Nu am ezitat să susțin un scurt interviu cu expertul WatchDog.MD, analist politic, Andrei Curăraru.
- Domnule Andrei Curăraru, ne bucurăm nespus de mult că ne-ați onorat cu prezența la acest eveniment. Sunteți pentru prima oară la Drochia?
- Am mai fost, inclusiv într-un alt proiect, împreună cu Centrul Media pentru Tineri. Atunci vorbeam despre dezinformare legată de Uniunea Europeană, acum vorbim mai mult despre metode și mesajele pe care încearcă să le transmită agenții de dezinformare.
- Ați fost prin mai multe localități din țară, ați avut mai multe întâlniri cu tineri. Spuneți, care este cea mai frecvent întâlnită problemă în ce privește dezinformarea în aria raioanelor din țară?
- Dacă vorbim despre tineri, vorbim în primul rând despre un interes scăzut față de participarea civică. Tinerii sunt destul de bine informați, câteodată știu foarte bine să depisteze ce înseamnă dezinformare, dar nu sunt întotdeauna motivați să o facă. Ei preferă comoditatea, față de tot ce ar însemna o informare mai calitativă și verificarea din mai multe surse. Dacă vorbim în general de Republica Moldova, eu aș spune, că noi suntem una din cele mai vulnerabile țări față de dezinformare, pentru că avem o societate în îmbătrânire, oamenii de vârsta a treia, de multe ori nu cunosc foarte bine cum funcționează noile tehnologii și unul din mesajele mele a fost pentru tineri să transmită acele mijloace, cum să depisteze informația falsă pentru părinții lor, bunicii și să devină agenții de schimbare în acest sens.
- Știm, că ați desfășurat deja astfel de discuții publice în zona sud – la Cahul, ați fost și la Bălți. Ce credeți despre tinerii drochieni?
- Am văzut un public foarte implicat, văd mai multe proiecte care sunt în derulare aici. Chiar am dat câteva interviuri, pentru inițiative civice de jurnalism. După mine, este foarte mult potențial în Drochia, el trebuie realizat la înalta sa valoare. Atunci când vor fi investiții în acești tineri, atunci vor rămâne în localitate, în raion și vor continua tot ce înseamnă proiecte pentru drochieni, pentru dezvoltarea a tot ce înseamnă nordul Moldovei. Noi tot mai mult vorbim, că tinerii nu rămân la baștină, că pleacă din țară, dar trebuie create oportunități, ca oamenii să știe de ce să revină. Proiectele europene vor ajuta mult în acest sens, trebuie doar curaj, perseverență și trebuie să înțelegem că viitorul este pentru acești tineri. Dacă noi vom contribui astăzi, ei vor trăi într-o Moldovă mai bună, mai europeană.
- Ce obiectiv urmărește Centrul Media pentru Tineri în ce privește educația digitală a tinerilor?
- Dacă vorbim despre acest proiect, este în primul rând depistarea știrilor false, este despre înțelegerea mecanismelor din spatele acestora și motivarea oamenilor de a deveni agenți de schimbare, să facă efort, pentru a-i învăța și pe alții. Vorbim nu numai de tinerii prezenți la acest eveniment, dar despre o comunitate mai largă, care să înțeleagă, să distingă și să nu fie influențați de dezinformare.
Discuția publică a culminat cu sesiuni foto, iar tinerii drochieni au luat cu ei nu doar impresii memorabile, dar și multe informații utile, pe care le vor împărtăși cu multă inspirație altor semeni, dar și celor dragi, persoanelor în etate, pentru o siguranță în mediul online. Ei vor fi acei mesageri ai adevărului, dar și scutul comunității în fața dezinformării.
Evenimentul s-a desfășurat cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul unui grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace și Asociației Presei Independente. Centrul Media pentru Tineri, urmează să desfășoare discuții publice la tema dezinformării la Leova și Ungheni. Mult succes echipei de jurnaliști, pentru o comunitate mai informată. Ești informat, ești protejat!
Delia DUMITRESCU














