Creșterea și dezvoltarea economică sunt obiectivele principale stabilite de președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean pentru noua ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării. Oficialii au apreciat sprijinul fără precedent oferit recent de Uniunea Europeană pentru economia Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, și au salutat eforturile depuse de fostul ministru, Dumitru Alaiba, în pregătirea terenului pentru această etapă de dezvoltare.
„Creșterea economică este tare importanta, inclusiv pentru ca să consolidăm democrația. Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată, economia este afectată de războiul din vecinătate, de aceea este nevoie de eforturi duble, ca să creștem competitivitatea, ca să punem bazele unei economii durabile. Planul de creștere este un program important. Dvs. și echipei vă revine această sarcină, de a implementa acest plan cât mai bine, așa încât să putem crește standardele de viață a cât mai multor cetățeni. Bine ați venit și succese”, a declarat președinta Maia Sandu.
„Odată cu finanțarea fără precedent din partea UE, Republica Moldova crește la o nouă etapă – de creștere economică accelerată. Dumitru Alaiba a pregătit ingredientele necesare și a pregătit fundamentul ca această creștere economică să aibă loc. Avem sarcina să transformăm creșterea economică în bunăstare pentru fiecare”, a precizat, la rândul său, premierul Dorin Recean.
Amintim că Dumitru Alaiba și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Economiei în dimineața zilei de 13 martie, după doi ani și jumătate de la preluarea mandatului. În aceeași zi, la câteva ore distanță, premierul Dorin Recean a desemnat-o pe Doina Nistor la șefia Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Nistor are o experiență de peste 20 de ani în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova. Aceasta a coordonat proiecte majore în domenii strategice precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative.