Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice sărbătorită la Soroca / VIDEO

0
150

Astăzi, Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Est în colaborare cu Teatrul „Veniamin Apostol”, a organizat un eveniment festiv cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

În deschiderea evenimentului, Aliona Pericheatcu, șefa Agenției Teritoriale și Petre Popa, directorul teatrului, au adresat celor prezenți mesaje de felicitare, de recunoștință și prețuire pentru tot ceea ce au realizat de-a lungul vieții, mulțumindu-le pentru dedicarea lor de-a lungul anilor și pentru rolul esențial pe care l-au avut în formarea generațiilor mai multor generații.

Programul artistic a continuat cu un concert susținut de micuții talentați de la Centrul de Creație a Copiilor. Picii au încântat publicul, creând o atmosferă plină de bucurie. Un moment deosebit al concertului a fost oferit de corul veteranilor, condus cu măiestrie de doamna Tatiana Bujor Rudei.

Reportaj video realizat în cadrul proiectului Jurnaliștii Civici, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.

Reporter: Mihaela Melnic

Articolul precedentPlantarea de toamnă a usturoiului: sfaturi utile pentru o recoltă sănătoasă
Articolul următor„O zi fără automobil” la Florești: Promovarea unui stil de viață sănătos și ecologic / GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.