Satul Racovăţ a rămas fără primar

0
40

Primarul satului Racovăţ, Mihail Mitrofan şi-a depus cererea de demisie la începutul lunii august. Demisia din funcţia de primar este o urmare a condamnării sale de Judecătoria Soroca, din luna martie, şi a menţinerii acelei decizii de Colegiul penal al Curţii de Apel Bălţi, unde a fost atacată de procuratură şi avocatul fostului primar.

Instanţa a stabilit că în 2012 primarul a vândut prin licitaţie un teren cu suprafaţa de 20 de hectare nepotului său, fiind în acest caz în conflict de interese. Totodată oamenii legii au stabilit că primarul a falsificat procesul verbal al licitaţiei. “Procurorii au solicitat o condamnare reală, cu executare, de 2 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis și privarea de dreptul de

Mihail Mitrofan, fostul primar al satului Racovăț
Mihail Mitrofan, fostul primar al satului Racovăț

a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani”, a declarat anterior pentru Moldova Curată Maria Vieru, șefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale.

Boris Andonii, şeful Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat ne-a confirmat că satul Racovăţ a rămas fără primar, iar Oxana Fedico, secretara consiliului local Racovăţ, ne-a informat că urmează în curând să convoace consilierii săteşti pentru a alege un primar interimar, care va activa până la alegerile locale anticipate.

Citiţi articolul integral în ziarul “Observatorul de Nord” de vineri.

 


Articolul precedentCetatea Soroca – „eroina dronelor” (VIDEO)
Articolul următorFC Steaua nu a gustat din cupa înfrângerii!
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.