Domnul Ion Spataru, ex-secretar al Consiliului raional şi o persoană bine cunoscută sorocenilor, este unul dintre pensionarii tineri (scriu acest cuvânt fără ghilimele, deoarece cunosc foarte mulţi pensionari tineri şi la fel de mulţi tineri bătrâni!) care întotdeauna a avut ce spune şi mereu a putut să facă faţă provocărilor de tot felul. A muncit, pe parcursul anilor, în diferite ipostaze şi în diferite regimuri, dar niciodată nu a pus emoţiile înaintea raţiunii — comportament care se întâlneşte mai rar pe la noi. De ceva vreme a plecat la odihna binemeritată (cum se spunea pe timpurile sovietice), dar nu cu surle şi trâmbiţe şi fără tam-tam, precum îi stă bine unui om cumpătat şi discret…
− Domnule Spataru, v-aţi deprins cu noua „postură” sau în fiecare dimineaţă vă „gâdilă” ceva la stomac şi vă „cheamă” să luaţi calea bătătorită spre Consiliul raional?
Eliberarea mea din funcţia publică de secretar al Consiliului raional Soroca într-adevăr nu mi-a creat emoţii negative. Acest eveniment fiind predictibil, mi l-am autosugerat şi ulterior l-am perceput ca eliberarea de o povară considerabilă pe care am dus-o 12 ani. Astfel, când intru în sediul Consiliului raional sau chiar trec pe lângă biroul în care am muncit, nu mă „gâdilă” şi nu mă „cheamă” să mă reîntorc. Dimpotrivă, mă mir de ce m-am reţinut atât de mult acolo.
− Apropo, nu sunt rare cazurile când cei „trimişi” la pensie consideră că nu era timpul să plece, că au mai avut multe de spus… Unii din ei chiar se judecă pentru că „li s-ar fi încălcat drepturile”. Dvs. ce ziceţi?
Tot timpul am considerat că fiecare generaţie îşi are perioada sa de activitate în care poate şi trebuie să se manifeste. În cazul meu a venit timpul altei generaţii care trebuie să ia asupra sa povara conducerii şi să-şi asume responsabilitatea de destinele instituţiei. Eu am avut suficient timp şi libertatea relativă pentru a-mi implementa viziunile asupra funcţionării instituţii care se numeşte Consiliul raional Soroca. Toţi cei patru preşedinţi ai raionului cu care am muncit mi-au dat posibilitatea să-mi impun punctul de vedere, să introduc în practica administrativă aplicarea legislaţiei conform noilor norme democratice, pentru ce le-am mulţumit public. Dar orice început are şi un sfârşit. Când vine timpul trebuie să pleci, să pleci frumos, cu demnitate. Cum am şi procedat.
Cât priveşte răspunsul direct la întrebarea Dumneavoastră despre cei ce se judecă pentru că „li s-ar fi încălcat drepturile”, aş vrea să menţionez doar două aspecte. Unu — cred că cea mai mare parte a pensionarilor manifestă nemulţumire în cazul „trimiterii” forţate la pensie din frica pentru un viitor sumbru, legat de reducerea considerabilă a sursei de venit. Doar la majoritatea dintre ei pensia constituie circa 25-35% din salariu. Această categorie o putem înţelege şi compătimi. Doi — altă categorie este mai puţin numeroasă. Deţinând perioade îndelungate funcţii de conducere, ei şi-au identificat personalitatea cu funcţia, percepându-le ca pe un întreg. Dânşii nu îşi văd viitorul în afara funcţiei de conducere. De fapt, pentru ei pensionarea devine o tragedie. Nici primul şi nici al doilea aspect nu este cazul meu.
− Ne puteţi spune care este „regimul de odihnă” al unui pensionar de la oraş?
Pensionarea, cu mult înainte de a deveni realitate, am perceput-o ca schimbarea priorităţilor în activitatea mea. Cât îmi permite sănătatea, mă ocup de gospodăria auxiliară, care constă din două pavilioane cu familii de albine. Acum am suficient timp pentru a însuşi proceduri noi, a implementa acele idei care mi-au atras atenţia, a căuta soluţii la problemele cu care mă confrunt în procesul de întreţinere a familiilor de albine. Apropo, ziarul Observatorul de Nord a publicat un reportaj din prisaca mea. Dacă până la pensionare în prisacă munceam doar sâmbăta şi duminica si în atelierul prisăcarului, ca regulă, zilnic, între orele 19-22, acum în prisacă mă aflu permanent.
− O să greşesc dacă o să afirm că odată cu plecarea Dvs. la pensie Consiliul raional a avut de pierdut, iar familia Spataru a avut de câştigat?
Au câştigat atât Consiliul raional, cât şi familia Spataru. CR are un nou secretar, pe dna Stela Zabrian, o persoană cu o pregătire profesională suficientă pentru această funcţie şi destulă energie pentru a menţine o cultură administrativă înaltă, iar familia Spataru nu mai amână soluționarea treburilor personale din cauza celor publice.
− Mulţumesc pentru interviu şi… spor la odihnă!
Consemnare Victor COBĂSNEANU
