Indiferent dacă ești născut pe data de 11 a lui ianuarie, martie, august sau a oricărei alte luni, profilul tău numerologic reunește unele trăsături de caracter care te pot ajuta să te cunoști mai bine, dar și să corectezi anumite neajunsuri pe care poate nu le-ai remarcat sau nu ți le-ai asumat până acum. Te invităm așadar să descoperi ce spune ziua ta de naștere despre personalitatea ta.
Puncte forte
Dacă te-ai născut pe data de 11 a oricărei luni, înseamnă că ești o persoană care percepe cu ușurință energiile din jurul său, deci n-ar trebui să te mire dacă ți se întâmplă adeseori să te prinzi ce anumite simt ceilalți fără ca ei să rostească nicio vorbă. Calitățile tale empatice accentuate fac din tine un sfătuitor și confident desăvârșit la care mulți oameni alergă în vremuri de răstriște.
Deși ai face față cu brio unei poziții de conducere, preferi mai degrabă să fii acela/ea care face jocurile din umbră. Chiar ș-așa, te folosești de cele mai multe ori de acest dar în scopuri nobile, determinându-i pe aceia/lea care-și doresc să iasă la rampă să facă lucruri de pe urma cărora să beneficieze și alții, nu numai ei/ele, fapt care denotă că idealurile tale sunt de natură colectivă.
Puncte slabe
Deși intuiția ta arareori dă greș, nu-ți strică să te bazezi și pe rațiune, cel puțin în anumite momente. În plus, ai tendința să te lași prea mult influențat de ceea ce simți tu sau persoanele de lângă tine atunci când ești pus în situația de a lua unele decizii. Nu aștepta mereu să te împingă cineva de la spate să iei o hotărâre. Alege să pui piciorul în prag, oricât de dificil ți-ar fi uneori.