În urmă cu câteva zile, autoritățile din Ucraina au emis o alertă de holeră în special pentru zona Odessa, după distrugerea celui mai mare baraj din regiune, cel de la Kahovka. Experții care monitorizează cantitatea de apă care a parcurs deja zeci de kilometri și a ajuns la Marea Neagră, sunt de părere că în circa o săptămână aceasta va ajunge în apa de pe litoral.
Ce trebuie să știi despre holeră, în primul rând, este că manifestările acestei afecțiuni de sănătate apar după aproximativ 12 ore și se pot întinde pe o durată de cinci zile. La început, bolnavul poate să nu prezinte simptomatologie severă, ci doar una ușoară. Uneori, se poate să nu prezinte nici măcar febră.
Majoritatea persoanelor infectate cu vibrionul holeric nu dezvoltă niciun simptom, deși bacteriile sunt prezente în materia fecală timp de una până la zece zile după infecție. Specialiștii în sănătate au explicat, pe înțelesul tuturor, care sunt simptomele care indică faptul că ai dezvoltat holeră.
La ce simptome trebuie să fii atent
Indiferent că vorbim despre o victimă tânără, chiar un copil, sau o victimă adultă, simptomele sunt aceleași în general. Vorbim, în primul rând, despre un volum mare de scaune diareice, ce poartă și denumirea de scaune de apă de orez, deoarece seamănă cu apa folosită la spălarea orezului.
Scaunele diareice pot fi însoțite de vărsături și crape musculare, însă un alt simptom pe care trebuie neapărat să îl ai în vedere se referă la deshidratarea intensă, adică pierderea a până la 20 de litri pe zi de fluide, spun specialiștii.
Semnele deshidratării, în cazul dezvoltării holerei, sunt: pliu lent cutanat, ochi înfundați în orbită, gură uscată, scăderea secreției sudoripare, tahicardie, hipotensiune, vertij, pierderea rapidă în greutate și chiar șoc.
Holera poate să pună viața în pericol, astfel încât trebuie tratată drept o urgență medicală. De regulă, tratamentul este simplu, majoritatea pacienților beneficiind de administrare peSemnele care îți arată dacă ai holeră. Ce explicații dau specialiștii. La ce simptome trebuie să fii atent. cale orală a soluției de rehidratare. În unele cazuri însă, tratarea se poate face și prin perfuzie intravenoasă.
sursa: playtech.ro