Proiectul de lege, care propunea extinderea valabilității patentei de întreprinzător după data de 1 iulie 2023, a fost avizat negativ de Guvern. Cu toate acestea, autoritățile vor crea antreprenorilor vizați un nou regim clar și transparent de funcționare.
Vicepremierul Dumitru Alaiba a precizat că regimul de activitate independentă pentru persoane fizice deja funcționează în piețele din Republica Moldova:„Mulți deținători de patentă cred că vor trebui să deschidă SRL sau alte firme. Nu este adevărat, statutul lor este în continuare de persoană fizică. Precum deținătorul de patentă este persoană fizică, așa și deținătorul de acest tip de activitate antreprenorială independentă rămâne persoană fizică. Nu este nevoie de alte înregistrări”.