În acest an, guvernul de la Chișinău a obținut credite în valoare de circa 600.000.000 de lei pentru reabilitarea drumurilor, iar printre tronsoanele care vor fi finanțate este și Soroca-Arionești-Otaci, unul din cel mai precare din Republica Moldova, din punct de vedere al accesului populației la infrastructură de calitate.
Lucrările de reabilitare a celor 90 de kilometri vor începe în curând, a declarat, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei, ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Oxana Dabija. Or, proiectul a fost deja acceptat de finanțatori, iar conform procedurilor băncii urmează să fie identificat antreprenorul și să demareze lucrările sub monitorizarea strictă a companiei de supervizare. Astfel, reparația acestui drum va oferi, pe lângă accesul la o infrastructură de calitate, asigurarea atragerii investițiilor și va contribui la creșterea economică.
Această veste este așteptată de vreo 10 ani de locuitorii sateler de pe acest traseu or, până acum autoritățile s-au limitat doar la promisiuni. Vă reamintim că, în unele localități (Grigărăuca, bunăoară) cetățenii au recurs până și la blocarea drumului, pentru ca problema să fie rezolvată.