Sfatul Psihologului: Galina Melniciuc despre cum să evităm bullying-ul în școli

0
330

Bullying-ul reprezintă un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victima prin diferite forme. Pentru rubrica „Sfatul Psihologului” am ales să discutăm cu doamna Galina Melniciuc, care activează în calitate de psiholog școlar la liceul teoretic „Ștefan cel Mare” din orașul Drochia.

„Pe parcursul ultimilor patru ani s-a acutizat problema ce ține de bullying, dar cu cât mai mult discutăm despre strategii de prevenire, totuși există acest fenomen în școli. Violența și hărțuirea în mediul școlar constituie o încălcare a drepturilor copilului la educație și la sănătate. Poate fi asociat rasismului, discriminării, homofobiei, sexismului, șantajului, harțuirii online etc., afectează copii sau adulți, în principal adolescenți”, ne spune Galina Melniciuc, psiholog.

Bullying-ul trece prin câteva etape:

  • Prima etapă: formarea grupării. În colectivul de copii și adolescenți se poate forma un grup de „susținători” ai unui „lider” care tinde spre autoafirmare prin demonstrarea forței fizice sau alte acțiuni violente.
  • La a doua etapă conflictul se încinge. Neimplicarea profesorilor, indiferența colegilor de clasă permit repetarea acțiunilor violente, în timp ce elevul abuzat pierde treptat capacitatea și voința de a opune rezistență. Vulnerabilitatea victimei provoacă atacurile ulterioare
  • Etapa a treia: comportamentul distructiv. Statutul de victimă se fixează definitiv de elevul supus atacurilor în mod sistematic. Cei din jur, obișnuindu-se cu insultele permanente la adresa persoanei, o învinuiesc pe ea pentru situația creată. Victima însăși începe să creadă că e vinovată pentru că este batjocorită, nu mai poate face față situației cu propriile puteri, este deprimată, speriată și demoralizată
  • A patra etapă: izgonirea. Victima, adusă la marginea disperării și a sentimentului de singurătate, tinde să evite întâlnirile cu agresorul/abuzatorul și traumatizarea suplimentară, începe să lipsească episodic de la ore sau nu mai frecventează instituția de învățământ în general

Câteva recomandări de la psihologul Galina Melniciuc dacă ești victima bullying-ul:

  1. Dacă te simți neconfortabil în legătură cu comentariile sau acțiunile cuiva … spune cuiva!
  2. Evită spațiile în care să rămâi singur(ă).
  3. Stai cu prietenii tăi, socializează.
  4. Respiri încet și adânc pentru a regla pulsul și a te calma. Ignori persoana care te agresează, te insultă, te intimidează.
  5. Nu-i da putere asupra ta celui care te bullyizează. Nu lăsa să se vadă că îți este frică.
  6. Arătă că ești calm(ă) și sigur(ă) pe tine, stai cu spatele drept, capul sus, privește direct.
  7. Nu te lăsa provocat(ă): manifestă plictiseală și indiferență, răspunde scurt și cu umor.

În caz că observi situații de bullying

  1. Familiarizează-te cu ce este și ce nu este bullying,
  2. Dacă recunoști oricare dintre descrieri, ar trebui să rămâi calm, să fii respectuos și să-i spui unui adult cât mai curând posibil. Ceri ajutor unui profesor, părinte sau altui adult de încredere.
  3. Zici STOP! Nu este corect să faci pe cineva să sufere.
  4. Distragi atenția celui care comite actul de bullying. De ex., printr-o întrebare spontană: „Ai auzit ce s-a întâmplat aseară?”
  5. Susții și ajuți copilul supus bullying-ului. Îl asculți și îl susții, îi oferi ajutor, îi ești alături la recreații, după lecții sau în drum spre casă.
  6. Nu răspândești zvonuri. Refuzi să bârfești și să râzi de altcineva.
  7. Suni la telefonul copilului: 116111. Apelurile sunt confidențiale și gratuite.

„În aceste situații adulții trebuie să intervină pentru că multe dintre cazurile de bullying pot degenera în evenimente care nu mai pot fi gestionate și au nevoie de intervenția specialiștilor. O problemă nerezolvată poate conduce la un lanț de probleme din ce în ce mai greu de gestionat sau la gesturi extreme” ne mai spune Galina Melniciuc, psihologul.

Potrivit unui studiu realizat de către UNICEF în Republica Moldova în 2019, aproximativ 60% dintre elevii din școlile din Moldova au fost supuși la un anumit tip de bullying în ultimul an. De asemenea, studiul a arătat că bullying-ul este mai frecvent în rândul elevilor mai mari și în mediul rural.


Articolul precedent„Portretul” protestatarului șorist: cu icoane și crengi de salcie într-o mână și cu piatra în altă mână
Articolul următorChiria de la casele sociale din Soroca, s-ar putea dubla / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.