Circa 200 de copii din raionul Soroca vor primi, în jumătate de an, până la 4000 de lei prin Serviciul „Sprijin familial”

0
993

După rectificarea Bugetului raional, care se va produce la ședința Consiliului raional, circa 200 de copii din localitățile raionului Soroca vor primi până la 4.000 de lei, prin intermediul serviciului „sprijin familial”.

Acordarea acestui sprijin financiar va demara îndată după rectificarea bugetului, orientativ la începutul lunii octombrie 2022. După cum ne-a relatat șeful Direcției raionale Asistență Socială și Protecție a Familiei, acest sprijin va fi posibil în cadrului Memorandumului semnat cu UNICEF.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentLa 9 octombrie, toată lumea este invitată la Festivalul Mărului
Articolul următorAtenție, dacă ai bilet la meciul Sheriff-Manchester United: porțile stadionului se închid la ora 17:00
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.