Veste bună pentru soroceni. Recent, Banca Mondială a aprobat o finanțare în valoare de 44.1 milioane de euro pentru cetățenii Republicii Moldova. Acești bani au fost oferiți pentru implementarea proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”.
După cum a declarat Minsitrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, Andrei Spânu, circa 66.500 de cetățeni din mai multe localități ale republicii vor beneficia de servicii mai bune de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare. Oficialul a spus că o parte din bani va fi alocată pentru îmbunătățirea condițiilor de igienă în 100 de școli și 25 de instituții de asistență medicală din zonele rurale.
Bani din acest proiect vor fi alocați și pentru dezvoltarea sistemului centralizat de canalizare din municipiul Soroca.