Acum o lună la Râșcani a avut loc ședința Consiliului Raional al Tinerilor, care și-au ales conducerea. În funcția de președinte a CRT Râșcani a fost votată Victoria Țîțu. Am invitat-o recent la un scurt interviu ca să discutăm despre care sunt perspectivele și problemele tinerilor în viziunea ei.
– Care sunt prioritățile tale în mandatul de președinte a CRT Râșcani?
– Prioritățile mele în calitate de președinte a CRTR sunt:
1) formarea unui mediu în care tinerii se pot exprima și dialoga între ei și cu administrația publică locală, cu factorii de decizie, în problemele care îi interesează;
2) responsabilizarea tinerilor în ceea ce privește identificarea și soluționarea propriilor probleme, prin comunicarea și colaborarea cu Consiliul Orășenesc Râșcani, Consiliul Raional Râșcani și cu alte autorități publice locale și centrale, factori de decizie, inclusiv consultarea recomandărilor cu privire la activitățile de tineret și a problemelor, ce-i afectează;
3) oferirea posibilității tinerilor de a învăța, de a se exprima, de a comunica, dialoga, negocia, lua decizii corecte și promte, precum și dezvoltarea abilităților de lider, de a deveni cetățean activ;
4) încurajarea participării tinerilor la identificarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă Raionul Râșcani;
5) promovarea oportunităților egale între semenii lor și excluderea oricăror forme de discriminare.
Care crezi că sunt primii pași pe care ar trebui să-i facă autoritățile locale ca să se apropie de tineri?
În primul rând identificarea intereselor, necesităților și problemelor tinerilor din comunitate. Apoi consultarea și implicarea în definirea de către APL a politicilor de tineret și implementarea acestora. Implicarea noastră la realizarea planului local de acțiuni în domeniul tineretului;
Dar care sunt greșelile pe care le fac APL-urile în relația cu tinerii?
După părerea mea, greșelile pe care le fac APL-urile în relația cu tinerii este încrederea lor în ceea că ei întotdeauna au dreptate, evită părerile tinerilor față de interesele lor și nu le acordă nici o șansă de a se manifesta ca personalitate în societate. Greșeala cea mai mare după părerea mea este faptul că se neglijează preferințele noastre. Proiectele de tineret – încă o problemă cu care se confruntă tinerii noștri, de multe ori tinerii sunt lipsiți de informația pe care le-o poate acorda APL, precum și de surse financiare.
Ce poate face Consiliul Raional de Tineret pentru a îmbunătăți situația tinerilor și relația cu autoritățile?
Pentru a îmbunătăți situația tinerilor și relația cu autoritățile, CRTR poate veni cu propuneri de implementare a proiectelor la care se poate de lucrat în concordanță, de la egal la egal, pentru a oferi tinerilor posibilitatea de a se simți responsabili și mai încrezuți în forțele proprii. Atunci tinerii vor fi încrezuți că munca și părerile lor au importanță în societate, de aici și va începe schimbarea în societatea tinerei generații. Noi CRTR o să cerem transparență maximă a bugetului alocat pentru activitățile de tineret și vom monitoriza dacă acestea sunt implementate, pentru a spori încrederea tinerilor în activitatea APL-ului.
Cum motivăm tinerii să se implice în viața socială?
Pe parcursul mai multor ani, tinerii din Republica Moldova nu s-au implicat activ în elaborarea de programe și servicii sau în procesele de luare a deciziilor cu privire la aspectele care le afectează viața. Majoritatea inițiativelor de participare a tinerilor au venit din partea societății civile și a organizațiilor internaționale, însă acestea au fost rare sau fără implicarea autorităților naționale sau locale. De-a lungul anilor au fost elaborate diverse acte legislative și inițiative de promovare a participării tinerilor, cum ar fi consilii locale pentru tineri, ziare și posturi de radio pentru tineri și grupuri de educatori de la egal la egal. Cred că ceea ce le poate atrage atenția, ceea ce le-ar influența gândirea și comportamentul-îi va motiva să se implice mai sporit în viața socială.
*-*
Amintim că activitățile de creare și consolidare a Consiliului Raional al Tinerilor din Râșcani face parte din cadrul Proiectului „Generația Z” implementat de Asociația Obștească „Generația Viitorului” din Râșcani, care și-a propus să ofere tinerilor instrumentele necesare și accesul la informație, ca tinerii să fie mult mai activi, iar prin implicare să dezvolte o punte de legătură cu autoritățile publice locale.
Activitățile de la Râșcani sunt parte a Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său
este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.