Victor Cobăsneanu la “Interviu cu Soroceni” / VIDEO

0
32

Redacția “Observatorul de Nord” a lansat acum un an emisiunea – “Interviu cu soroceni”, unde ne-am propus să invităm oameni din ținutul Sorocii care au ce spune celor din jur. Criteriile de selecție ale celor care au participat sunt simple: au inima mare cât o cetate și le curge Nistrul prin vene, fie că s-au născut la Soroca ori i-a adus soarta aici. Am decis ca la aniversarea de un an, să republicăm zilnic câte un interviu, pentru cei care nu au reușit să le vadă sau și-ar dori să asculte din nou ce are de spus interlocutorul nostru mai în liniște, cu o cană de izvar la poalele unui brăduț decorat cu zeci de luminițe. 

Jurnalistul Victor Cobăsneanu este cel de-al 13-lea invitat al emisiunii “Interviu cu soroceni”, realizată de redacția „Observatorul de Nord”. Fiindcă de obicei mai mult este citit decât văzut, ne-am gândit că nu ar fi rău să discutăm și despre altceva decât ceea ce scrie în Tableta de vineri sau articole. Redactorul-șef al ziarului „Observatorul de Nord” ne-a povestit despre Cuizăuca natală, Orhei, studiile la medicină, soție și copii, dar și despre cum a fost creat ziarul local „Observatorul de Nord”.


Articolul precedentAnatolie Pînzaru la “Interviu cu Soroceni” / VIDEO
Articolul următorColinde de la Rudi la Concursul „Colindul și Cântecul de stea – rădăcini și tradiții” / VIDEO
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.