Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a efectuat o vizită de lucru în raionul Florești.

0
38

Valeriu Chiveri, viceprim-ministrul pentru reintegrare, însoțit de deputata Parlamentului Larisa Novac și reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, a efectuat o vizită de lucru în raionul Florești. Deplasarea a avut drept obiectiv evaluarea situației curente din localitățile aflate în perimetrul Zonei de Securitate – Sănătăuca, Năpadova și Japca.

În cadrul deplasării, oficialii au avut întrevederi cu reprezentanții administrației publice locale și ai serviciilor desconcentrate, fiind abordate subiecte de interes major pentru comunitățile locale și identificate principalele provocări cu care se confruntă cetățenii.

O atenție deosebită a fost acordată proiectelor implementate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării. Astfel, în satul Năpadova, în anul 2023, a fost realizată reparația capitală a acoperișului Oficiului Medicilor de Familie, valoarea investiției constituind 570 de mii de lei. În localitatea Sănătăuca, în anul 2024, a fost renovată sala de sport a Instituției Publice Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, proiect finanțat cu 750 de mii de lei. Pentru evaluarea modului de implementare a proiectelor și a necesităților existente în teritoriu, viceprim-ministrul a vizitat Centrul Medicilor de Familie din satul Japca. În anul curent, instituția urmează să fie reparată, pentru acest proiect fiind prevăzută alocarea a 800 de mii de lei din Programul activităților de reintegrare.

Foto: Moldpres


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentScoruri de…fotbal, în etapa a doua a Campionatului raional Soroca
Articolul următor15 iunie 2026 – ziua care ne apropie și mai mult de Uniunea Europeană
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.