Ziceam săptămâna trecută că, dacă aș fi locuitor al Chișinăului, la alegerile primarului din 20 mai aș vota cu inima pe Constantin Codreanu sau Valeriu Muntean sau cu capul mi-aș da votul pentru Alexandra Can. A fost o destăinuire sinceră, fiindcă sunt unionist convins, dar a trecut doar o săptămână și opțiunile mele aproape că s-au schimbat radical. Când afirm acest lucru nu înseamnă că mi-am schimbat concepțiile, care rămân neclintite, or dezamăgirea cea mare vine din altă parte — cei trei favoriți ai mei și-au dat cu stângul în dreptul și au demonstrat că nu îi interesează voturile oamenilor, dar altceva…
La unul din posturile TV de la Chișinău, la o emisiune de dezbateri electorale au fost invitați, ironia sorții!, tocmai cei trei. Eu, naivul și romanticul, credeam că o să fiu martorul unor evoluții de excepție ale celor trei actori politici — cel puțin, ori o să aflu în premieră că acești candidați și-au evaluat puterile și posibilitățile și au decis să susțină un candidat comun la funcția de primar al Chișinăului — în cel mai fericit caz. Chiar speram să fiu martorul unor discuții civilizate de idei și a unor proiecte electorale care să-i pună pe spate pe alegători și să răspundă la sacramentala întrebare: ”De ce chișinăuienii ar trebui să voteze pentru un candidat pro-european și unionist și de ce acesta este mai bun decât acei care privesc cu nostalgie spre Est?”.
De altfel, așteptările mele erau perfect justificate, fiindcă fiecare din cei trei candidați au ce spune, or nu sunt niște persoane întâmplătoare aruncate în valurile alegerilor, dar au ocupat pe parcursul anilor și ocupă și în prezent funcții importante: Alexandra Can a fost ministru al Industriei; Valeriu Munteanu a fost primar la Mereni, deputat în Parlamentul RM, ministru, iar Constantin Codreanu actualmente este deputat în Parlamentul României. Pe naiba, de la cele văzute și auzite îmi venea să arunc cu ceva în televizor.
Timp de o oră cei trei și-au turnat zoi în cap, au recitat poezii indecente, s-au certat ca la ușa cortului, și-au făcut cadouri în formă de hârtie igienică, au fluturat unul în fața altuia cu poze compromițătoare și s-au zădărât cu insigne de deputați. Nici vorbă de o discuție civilizată, demnă de înaltul statut pe care îl poartă. Nu știu dacă oponenții lor politici ar fi putut să le discrediteze imaginea și să le diminueze șansele precum și-au făcut-o ei cu propriile gurițe. (Sper totuși că acea emisiune de pomină a fost vizionată de puțină lume). În loc să spună oamenilor despre programele lor electorale, despre tactici și strategii postelectorale, despre planurile consolidatoare și despre readucerea Europei într-un oraș luat aparte, aceștia trei și-au dat șuturi în fund și și-au pus fustele în cap mai dihai decât niște mahalagii ordinari. Niciunul din ei (!!!) nu și-a dat seama cât de jos a căzut, niciunul nu a dorit să-și astupe urechile la șirul de învinuiri aduse și să se concentreze pe ceva frumos și util. Dimpotrivă, fiecare a ținut morțiș să-și toarne lingura cu dohot și să pună benzină pe foc. Spre bucuria și deliciul celor care atâta și așteptau. Dacă acesta a fost scopul celor trei unioniști, atunci ei și stăpânii lor au motiv să jubileze și să-și frece palmele.
În fine, cineva va zice că fiecare este în drept să-și promoveze viziunile cum dorește și cât dorește. O fi așa, nu zic, dar participanții la dezbaterile cu bucluc nu se consideră, cu siguranță!, drept „un cineva ordinar” și au pretenții, cu siguranță!, că sunt demni de votul electoratului inteligent și de înalta funcție de primar general al capitalei de pe malul Bâcului. Or, nu întâmplător, fiecare din ei, în puținele minute de „luminare”, accentuau că sunt „unicii” care trebuie votați, fiindcă… După care urmau un șir de argumente care trebuia să-i facă unici și irepetabili… Mie, dar și miilor de oameni ca mine, le este milă de chișinăuienii conștienți, care poimâine, 20 mai, vor trebui să meargă la vot și să facă alegerea corectă. După astfel de prestații ale unioniștilor care se bat între ei este greu, dacă nu imposibil, să te aștepți la niște rezultate demne de o capitală europeană. Și dacă Chișinăul va nimeri pe mâini mai puțin bune, iar scenariul se va repeta, Doamne ferește!, și la toamnă, o bună parte de vină o vor purta și acești unioniști, care… dezbină.
P.S.
După cele întâmplate pe ultima sută de metri, după ce am văzut (dar mai cu seamă am auzit) prestația preferaților mei, astăzi nu mai sunt atât de decis ca săptămâna trecută. Ba dimpotrivă, pesimismul meu a atins cote periculoase și astăzi recunosc — dacă aș fi locuitor al Chișinăului, la alegerile de duminică aș vota pentru Andrei Năstase, care nu a dat niciodată semne clare că este unionist.
