Redobândirea cetățeniei române este un proces îndelungat, care durează între 3 și 4 ani până când dosarul este aprobat. Această întârziere se datorează unor factori precum numărul mare de solicitări și necesitatea verificării amănunțite a documentelor și avizelor de către autorități.
Vestea bună pentru cei care doresc să obțină cetățenia română într-un timp mai scurt este că există o modalitate legală de a accelera procesul și de a deveni cetățean român într-un termen mult mai scurt, de doar 15 luni.
Cum funcționează procesul de redobândire cetățenie română prin judecată?
Conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991, termenul legal pentru examinarea unui dosar de cetățenie română este de 5 luni. Însă, dacă acest termen nu este respectat, JustConsult Bălți poate acționa ANC în judecată, garantând astfel că dosarul tău este soluționat în mod corect și într-un timp rezonabil.
Astfel, dosarul tău de redobândire a cetățeniei române este aprobat de ANC mult mai rapid – în aproximativ 10-15 luni de le depunerea cererii în judecată.
De ce să alegeți JustConsult?
Avem experiență de 20 de ani în acest domeniu și ne concentrăm pe soluții rapide și eficiente pentru a obține cetățenie română.
Evaluăm în detaliu fiecare solicitare și selectăm dosarele care pot beneficia de reducerea termenului de soluționare.
Pregătim dosarul conform cerințelor instanțelor, iar un avocat licențiat din România depune cererea în judecată.
Monitorizăm procesul de examinare a cererii în toate instanțele din România, iar când este emisă decizia definitivă, te anunțăm.
Oferim servicii juridice de calitate în baza unui contract transparent și legal. Vei primi bon fiscal pentru orice serviciu solicitat, asigurându-te că plățile efectuate sunt oficiale și conforme cu legislația.
Colaborând cu JustConsult Bălți, vei beneficia de următoarele 5 servicii bonus:
Programare rapidă la ANC pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române, eliminând astfel întârzierile și aglomerația.
Verificarea setului de acte. Echipa Just Consult va verifica setul de documente pentru redobândirea cetățeniei tale, garantând astfel că dosarul tău este complet și în conformitate cu cerințele legale.
Pregătirea dosarului. JustConsult se va ocupa de pregătirea dosarului tău, asigurându-se că toate documentele sunt în ordine și îndeplinesc toate cerințele legale.
Transport tur-retur. Compania îți va asigura transportul tur-retur în România, astfel încât să poți depune personal dosarul la ANC, fără nicio inconveniență legată de călătorie.
Depunerea dosarului însoțită de un avocat. Un avocat te va însoți la depunerea dosarului la ANC, asigurându-se că toate procedurile sunt respectate și că totul decurge fără probleme.
Dacă dorești să obții cetățenia română mai rapid și să evitați birocrația excesivă, JustConsult Bălți este partenerul de încredere de care aveți nevoie.
Completează formularul de pe pagina justconsult.md și lasă profesioniștii să se ocupe de întregul proces.
Sună la 022 80 20 81 și programează o întâlnire direct la sediul JustConsult Bălți, situat în centrul municipiului, pe strada Ștefan cel Mare 60, în incinta Poștei Centrale.