Un tânăr a fost condamnat la închisoare cu suspendare, pentru că a întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani

0
209

Judecătoria Soroca l-a condamnat pe un tânăr de 26 de ani la o pedeapsă cu închisoare de 2 ani, suspendată condiționat, pentru săvârșirea unui act sexual consimțit cu o persoană care nu împlinise vârsta de 16 ani, faptă considerată infracțiune conform art. 174 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Din mărturiile minorei, aceasta relatează că a făcut cunoștință cu un tânăr din raionul Soroca pe data de 13 august 2023. În acel moment ea avea 14 ani și peste 3-4 zile urma să împlinească 15 ani. Primele relații intime le-a avut în luna octombrie 2023, care au fost relații benevole și nu a fost constrânsă. Tot de atunci au început a locui împreună, ea continuându-și studiile în clasa a IX -a în școala din localitatea ei, iar sâmbăta și duminica mergea în satul băiatului. A aflat despre sarcină în luna noiembrie, de atunci a încetat să mai meargă la școală fiindcă îi era rușine.

A făcut ecografie și s-a confirmat că este însărcinată și are termenul de o lună. După aceasta, a fost trimisă și la ginecolog, deoarece exista riscul de pierdere a sarcinii. Medicul i-a prescris un tratament pe care l-a urmat. În decembrie, a pierdut sarcina. După aceea relațiile ei cu bărbatul s-au întrerupt.

Inculpatul și-a recunoscut faptele și și-a exprimat regretul, solicitând judecarea cauzei pe baza probelor adunate în faza de urmărire penală.

Sentinţa e cu drept de recurs la Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile de la pronunţare,
prin intermediul Judecătoriei Soroca.

 

 


Articolul precedentCare dintre magazinele: Linella, Local și Fourchette oferă cele mai avantajoase prețuri în Soroca?
Articolul următorPenitenciarul din Soroca a sărbătorit 74 de ani de la fondare / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.