Un polițist s-a răsturnat cu BMW-ul, la Drochia

0
393

Un bărbat a ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasa a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 07:30, pe traseul R7, în proximitatea localității Chetrosu, din raionul Drochia, tranmite pulsmedia.md

În accident a fost implicat un automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un subofițer din cadrul Direcției de Patrulare Nord a INSP. Acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu, s-a răsturnat și s-a izbit în niște copaci de pe acostament. În urma accidentului, mașina a fost grav avariată, iar polițistul s-a ales cu mai multe traumatisme, printre care o fractură a mâinii stângi și a fost transportat la Spitalul raional Drochia pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.


Articolul precedentPeste 50 de conducători auto au fost „descalificați” în rang de…pietoni
Articolul următorTinerii fotbaliști de la LT „Constantin Stere” din Soroca ne vor reprezenta la etapa regională a turneelor „Speranța” și „Guguță”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.