Un nou caz de infectare cu Hepatită virală A, depistat la Racovăț

0
33

Primul caz de infectare cu Hepatita virală A a fost înregistrat săptămâna trecută la Racovăț. Potrivit șefului secției epidemiologia bolilor transmisibile, Nicolae Gorcinschi, din cadrul Centrului de sănătate publică raionul Soroca, acest caz este unul aparte.

“Până a identifica boala de care suferă copilul, examinarea a fost efectuată de către mai mulți medici, ca până la urmă, o asistentă medicală, conform simptomelor exterioare, a depistat că este vorba despre hepatită. Analizele copilului au fost trimise la secția de diagnoză, iar rezultatele au fost pozitive”, a comunicat domnul Gorcinschi pentru Observatorul de Nord.

Specialistul a menționat că a fost testată apa fântânii din curtea familiei din care provine copilul și s-a depistat că aceasta este infectată cu colifagi.

La secția de internare a spitalului raional sunt internate 13 persoane infectate cu hepatită. Vicedirectorul medical, Nina Spoială, ne-a confirmat faptul că este internat un copil din satul Racovăț, dar și din Bulboci.

De la începutul anului au fost înregistrate 81 de cazuri de infectare cu Hepatita virală A. Cele mai multe cazuri au fost identificate în satul Bulboci, în jur de 22 la număr. Alte sate care se regăsesc în listă sunt Soloneț, Redi-Cereșnovăț, Voloave, Parcani, Bulboci, Nimereuca, Racovăț. În Soroca au fost înregistrate trei cazuri, ultimul în prima jumătate a lunii curente.

Medicii recomandă ca să fie respectate toate cerințele de protecție ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, și anume spălarea regulată a mâinilor, consumul de apă care a fost testată în privința calității și clorată, dezinfectarea locurilor de depozitare a deșeurilor și respectarea igienei personale.


Articolul precedentLa Cosăuți a fost inaugurat un centru multifuncțional (VIDEO/GALERIE FOTO)
Articolul următorRegulile de siguranță personală aduse la cunoștința elevilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.