Un caz de tăiere ilicită de arbori pe masa judecătorilor din Soroca

0
466

Recent judecătoria Soroca a examinat contestația unui cetățean acuzat de tăiere ilegală de arbori. În fața instanței, acesta a negat acuzațiile care i-au fost aduse, susținând că este nevinovat. El a declarat că în ziua respectivă, fiind în pădure, a descoperit lemnele tăiate, dar că nu el le-a tăiat.

De asemenea el a solicitat prezentarea unor probe concrete care să demonstreze vinovăția sa și a subliniat că procesul-verbal de cercetare la fața locului nu a fost întocmit în prezența sa și că el nu l-a semnat, deși legea prevede că, în caz de refuz de semnare, trebuie să fie semnat de un martor și să i se înmâneze o copie.

Agentul constatator, un angajat a inspectoratului de poliție Florești a susținut că a documentat cu atenție cazul și că a întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului în conformitate cu regulile legale. Ulterior a mers acasă la vinovat și i-a solicitat buletinul de identitate pentru a fi întocmit proces-verbal cu privire la constatarea faptei. A întocmit procesul-verbal, i-a explicat pentru ce faptă i-a fost întocmit procesul-verbal, înmîndu-i și o copie.

Unul dintre martori a declarat că, în ziua respectivă era la serviciu în fâșia forestieră . ”Din partea pădurii se auzea cum lucra un motoferestrău. Ajungînd la fața locului, erau două persoane, o persoană mergea pe jos, iar altă era în tractor se deplasa spre traseu. I-a întrebat cine le-a permis să taie lemne, la care ultimul a răspuns că el nu a tăiat, dar le-a găsit. Tot atunci a observat motoferestrăul în cabina tractorului, iar în remorcă erau copaci tăiați. Acele două persoane au dat lemnele jos din remorcă și au plecat, nu au dorit să aștepte coloboratorii poliției. A văzut lemnele, erau proaspăt tăiate, era și strușca (rîșînă) de pe copaci în remorcă.”

Instanța a evaluat toate probele și mărturiile prezentate de ambele părți și a decis că cetățeanul este vinovat de tăierea ilegală a arborilor, de specia salcîm cu volumul total 1,92 m3 din trupul de pădure „Ponoara”, menținând hotărârea inițială a agentului constatator.

 


Articolul precedentA lăsat un măr lângă pâine și a avut parte de o mare surpriză
Articolul următorCât de des trebuie spălate fețele de pernă?! Specialiştii trag un semnal de alarmă: E periculos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.