Țară veche, țară nouă — Parcă-i una, parcă-s două

0
190

TABLETA DE VINERI. Sincer vorbind, săptămâna aceasta nu am avut nici o problemă în ceea ce privește selectarea temei, care urma a fi dezghiocată în cadrul acestei rubrici permanente, or altă dată în minte îmi roiau mai multe gânduri și teme care nu doar trebuiau reflectate, dar reflectate într-o așa manieră încât să fiu înțeles corect și să nu fiu învinuit de păcate pe care nu le-am făcut. Bineînțeles, puteam și de data aceasta să scriu despre certurile și neînțelegerile dintre politicieni, despre arestările care au făcut deliciul publicului, despre situația incendiară din lume, despre jocurile olimpice, la urma urmei, care au schimbat cumva accentele și le-au dat puternicilor lumii răgaz pentru a medita — avem noi oare sau nu avem „nevoie” de un nou război? Nu am făcut nimic din toate astea, fiindcă există o temă sacră pentru multă lume și demnă de toată atenția noastră. Cred că ați înțeles, iar pentru acei care nu s-au „prins” le spun că este vorba despre ședința comună a Guvernelor de la Chișinău și București, care are loc chiar astăzi și care se dorește a fi un nou impuls în relațiile dintre cele două maluri de Prut.

De altfel, pragmaticii consideră că această reuniune este o altă ocazie extraordinară de a implementa proiecte comune în RM și România și de a semna acorduri importante, iar romanticii (din rândul cărora fac parte și eu) merg mai departe decât interesele (pe undeva) mercantile și decât cifrele/banii care nu întotdeauna aduc fericirea și pun accentul pe latura sentimentală, poate mai puțin sesizabilă pentru unii, dar atât de primordială pentru acest neam românesc. Fără îndoială, finanțările nerambursabile de 100.000.000 de euro, construcția unui nou pod peste Prut, facilitarea schimburilor comerciale, eliminarea tarifelor de roaming și atâtea alte multe lucruri frumoase sunt extrem de importante, dar în spatele acestor beneficii să nu uităm de ceea ce nu poate fi cumpărat și nu costă toți banii pământului. La urma urmei, putea oare să vină Bucureștiul la Chișinău cu mâinile goale? Bineînțeles, nu. Putea Chișinăul să nu fie în postura de parte alintată și să nu fie copleșită de fel de fel de cadouri? Bineînțeles, nu.

Vă amintesc că astfel de ședințe au mai avut loc — la Iași (3 martie 2012), Neptun (2015), Piatra Neamț (2017), București (2018), dar personal mi s-a creat impresia că beneficiile din urma acestor întâlniri bilaterale au avut un caracter unilateral și de campanie, în urma cărora una din părți (România) mereu a dat ceva, iar altă parte (RM) mereu doar a luat ceva, de parcă cineva îi era dator. Ce-i drept, în plină pandemie un grup de medici moldoveni a dat o mână de ajutor colegilor din județul Iași, iar pe urma acestui gest frățesc s-a făcut atâta tam-tam, încât îți venea să crezi că totul s-a întâmplat pentru a bifa/demonstra cuiva că și noi putem fi săritori la nevoie și că ajutorul venit de peste Prut este ceva firesc, iar dacă și noi susținem pe cineva atunci acest gest altfel decât drept „act de eroism” nu poate fi calificat. Sunt convins că cineva, cu siguranță, nu este de acord cu această constatare, dar… să stăm strâmb și să vorbim drept: 100.000.000 de euro donați de București sunt bineveniți, elevii și studenții noștri școliți pe gratis au devenit o certitudine, construcția gazoductului Iași-Ungheni ni s-a cuvenit că suntem frumoși, reparația grădinițelor și procurarea autobuzelor școlare — mai dă Doamne, dar când vine vorba despre construcția unei linii de curent electric RM dă câștig de cauză indienilor (cu o reputație mai mult decât discutabilă) sau despre o conectare la un sistem energetic din afară ne gândim la Ucraina, dar nu la România. Cum se numește o astfel de abordare? Vă las pe Dumneavoastră să puneți diagnoza.

Apropo, cel mai elocvent exemplu de duplicitate și bădărănism vine din domeniul artei, care ar trebui să fie, poate, (și este, grație unor artiști de calibrul lui Nicolae Botgros) cea mai importantă punte de legătură dintre cele două maluri de Prut. Or, recent Formația Zdob și Zdub împreună cu formația fraților Advahov au câștigat dreptul de a reprezenta RM la concursul Eurovision-2022 de la Torino, cu piesa „Trenulețul”. Știu foarte bine că foarte multă lume a avut palpitații și piele de găina la audierea versurilor acestui cântec, dar și aici cineva a încercat să toarne lingurița cu dohot, înlocuind versurile cu un puternic mesaj emoțional — Țară veche, țară nouă,/ Parcă-i una, parcă-s două,/ Ba aparte, ba-mpreună,/ Parcă-s două, parcă-i una” cu altele, pe placul mancurților și „globaliștilor” — Trenul vede când aleargă/ Cât de mică-i lumea largă/ Și că nu mai pare mare/ Pentru că nu are hotare. Până la urmă, această diversiune a fost stârpită, dar… contează că cineva a dorit să-și bage și aici codița.

În fine, importanța ședinței comune de astăzi este greu de estimat, dar astfel de reuniuni ar fi bine să fie secondate și de alți pași. Să zicem, cât de frumos ar fi fost ca România și RM să aibă o singură echipă la olimpiada de la Beijing…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.