În pofida pandemiei care „urmează să mai lase din turații după 1 septembrie”, adică după ce sărbătoarea copiilor, părinților și profesorilor va fi stricată în cel mai obraznic hal, pregătirile de alegerile prezidențiale care „vor avea loc în cele mai prielnice condiții epidemice” sunt în toi, iar comportamentul unor politicieni, dar mai cu seamă declarațiile lor care pretind să fie considerate profetice nu lasă loc pentru interpretări — evenimentul (alegerile) va avea loc în termenele stabilite (1 noiembrie și, dacă va fi nevoie, 14 noiembrie), cum zice rusul „crovi s nosu” („măcar să ne curgă sângele pe nas”). Numai că aceste declarații sunt uneori trecute cu vederea sau ignorate cu premeditare de numeroșii comentatori și analiști politici de pe malul Bâcului.
Astfel, în opinia mea, declarația care trebuia nu doar să fie cap de afiș, dar care chiar trebuia să fie dezghiocată de-a fir a păr a fost făcută, recent, de însuși președintele Dodon, care a mai demonstrat încă o dată că cinismul lui nu are margini și hotare — cică, „…în cazul în care va decide să candideze pentru un nou mandat la funcția de președinte al Republicii Moldova, nu mai poate beneficia de suportul direct al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova”. Nici mai mult, nici mai puțin! Vai-vai-vai, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, Dodon a „înțeles” că… președintele țării nu poate fi membru de partid! Vai, ce descoperire importantă și, principalul, tocmai la țanc! Adică, patru ani omul a condus pe față PSRM-ul, i-a promovat interesele, l-a susținut în toate inițiativele și a avut grijă că nici un fir de păr să nu cadă de pe capurile socialiștilor (vezi cazul Ștefan Gațcan) și de-odată, baț!, omul se declară apartinic și apolitic.
Vedeți Dumneavoastră, mereu respectuos față de lege, Dodon nu vrea să fie scos din cursă de Curtea Constituțională pe motiv că cineva l-ar învinui că, chipurile, merge la alegeri din partea unui partid. „Eu știu că foarte mulți se pregăteau de acest scenariu în cazul în care voi candida de la socialiști, să mă trăsnească pe drum. Scenariile respective le discută deputații Maiei Sandu… Chiar și Voronin zicea că ar fi împotriva mea. E clar că nu are nicio șansă. Eu nu am anunțat că voi candida, dar ei deja strâng semnături și s-au adunat împotriva mea. Este un front comun împotriva mea. Scopul este să mă demoralizeze… Dacă voi lua decizia, voi merge din partea poporului, dar susținut de partide care vor anunța că sunt gata să mă susțină. Care sunt acestea, timpul va arăta”, declara câteva zile în urmă Dodon.
Nu știu cine și cum intenționa să-l trăsnească pe drum, dar invocarea și implicarea poporului în acest proces mi se pare trasă de păr, de mustăți, de barbă și de alte locuri bogate în recolte capilare. Ca să nu mai amintesc de sondajele care nu-l mai văd lider incontestabil în goana după cel de-al doilea mandat și nici de claxoanele populare care au răsunat în fața sediului președinției la solicitarea unui oponent politic. Sau, dacă este împotriva ta acel care te-a „inventat” (Voronin), nu ar fi cazul să-ți pui cenușă pe creștet decât să te umfli în pene? Cât privește partidele care ar intenționa să-l susțină, ce ne facem dacă și PSRM-ul își va anunța intenția (total neașteptată și surprinzătoare!) de a-l susține la prezidențiale? Înghițim gălușca sau ne facem că plouă, or socialiștii nu sunt și ei „poporul”?
Ba mai mult, Igor Dodon nu s-a limitat doar la această „poantă” care, cu siguranță, poate fi considerată „gluma cea mai proastă” a anului. Fiind într-o clară criză de euforie, acesta și-a manifestat și grija față de Maia Sandu, principala contracandidată la funcția de președinte. „Liderii de pe dreapta își doresc ca Maia Sandu să piardă următoarele alegeri prezidențiale, deoarece în urma acestui scrutin vor câștiga mai mult teren politic”, zicea Dodon. Aoleu! Și asta spune acel care speria lumea cu 30.000 de sirieni, o făcea pe Maia Sandu cu ou și cu oțet și nu s-a sinchisit să profite atunci, cu patru ani în urmă, de sprijinul unei părți considerabile a PDM-ului și al alegătorilor din Transnistria, cumpărați cu trei arginți. Cu adevărat, nebănuite sunt căile… bădărănismului! Pe de altă parte, gura păcătosului adevăr vorbește — înghesuiala de pe dreapta și, ce-i mai al naibii, datul din coate și loviturile sub centură trebuie să ne pună pe gânduri. Or, dacă e să credem Companiei „Date inteligente”, jumătate din experții solicitați îi dau credit de încredere Maiei Sandu, 14 la sută îl consideră candidatul dreptei cu cele mai mari șanse pe Andrei Năstase, iar Octavian Țâcu acumulează o treime din sufragii.
Aceasta este însă o altă temă de discuții, pentru vremurile când va fi clar cine candidează și cine doar se bazează în continuare pe principiul olimpic — ”importantă este participarea, dar nu victoria”…
