Știți să vă protejați de caniculă?

0
35

Canicula ne poate afecta grav sănătatea. În aceste condiții, Direcția Situații Excepționale Soroca vine cu recomandări către cetățeni.

Temperaturile înalte pot provoca dereglări în organism, și anume stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnii, surmenaj fizic şi intelectual, leşin, deshidratare, oboseală generală sau arsuri, din această cauză se recomandă să evitați expunerea la soare în special în ora de vârf a zilei.

Căldura este mai greu de suportat în primele zile de caniculă, pentru că organismul nu este obişnuit cu temperaturile ridicate.

RECOMANDĂRI:

– Evitați expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

– Purtați pălării de soare, haine cu mîneca lungă, din fibre naturale și culori deschise;

– Pentru a preveni pierderile de apă şi substanţe minerale, consumați cel puţin 1,5 – 2 litri de lichide pe zi. Se mai recomandă de a consuma infuzii (ceaiuri) la temperatura camerei din muşeţel, sunătoare, urzici (dispare senzaţia de sete);

– Consumați fructe şi legume proaspete (mai ales crude);

– Alimentaţia trebuie să fie variată şi preferabil de a se consuma alimente uşoare şi proaspete, cu valoare calorica mică;

– Evitați consumul băuturilor alcoolice, chiar şi a berei, de cafea şi a băuturilor foarte reci;

– Evitați eforturile fizice susţinute în perioada zilei, cînd temperatura atinge valorile maxime;

– Faceți duşuri frecvente cu apă la o temperatura moderată.

Pentru a menține aerul curat și răcoros în locuințe, se recomandă să reglați aparatul pentru aerul condiţionat, astfel încît, temperatura să fie cu 5 grade mai mică decît temperatura din exterior. Nu este recomandabil utilizarea ventilatoarelor, dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius.

RECOMANDĂRI PENTRU FAMILII CU COPII:

– Copilul trebuie să consume în această perioadă cît mai des lichide proaspete, chiar dacă acesta nu le cere;

– Niciodată copilul nu trebuie lăsat fără supraveghere, chiar pentru perioade scurte de timp, în maşini sau în încăperi prost ventilate;

– Luați rezerve de apă, în cazul unei deplasări;

– Evitați plimbările în cazul în care copilul are pînă la un an în perioada de caniculă;

– Nu se recomandă scăldatul în apă rece;

– Îmbrăcămintea copilului trebuie să fie din fibre naturale, de culoare deschisă;

– În instituţiile pentru copii, activităţile se vor organiza în pavilioane, evitînd acţiunea directă a radiaţiei solare;

– Alimentarea copiilor va include legume, fructe, sucuri naturale şi decocturi din plante.

Pentru a limita efectele caniculei în locuințe, ferestrele expuse la soare trebuie să fie închise, iar jaluzelele sau draperiile trase. De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială sa fie menţinută la intensitate scăzută şi aparatele electro-casnice să fie utilizate pentru perioade mai scurte.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile se vor înregistra temperaturi înalte, care vor depăși temperatura de 33 grade Celsius.

Doina Alexei


Articolul precedentInsistăm şi dorim să studiem Istoria RELIGIILOR!
Articolul următor517 ani de la prima atestare a Cetății Sorocii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.