Consumul unui pahar sau mai mult de suc de fructe 100% natural în fiecare zi este asociat cu creşterea în greutate la copii şi adulţi, potrivit unei noi analize care a evaluat 42 de studii anterioare. O cercetare, publicată marţi în revista JAMA Pediatrics, a constatat o asociere pozitivă între consumul de suc natural de fructe 100% şi Indicele de Masă Corporală (IMC) – un calcul care ia în considerare greutatea şi înălţimea – în rândul copiilor, scrie DIGI24.
De asemenea, s-a constatat o asociere între consumul zilnic de suc de fructe 100% şi creşterea în greutate în rândul adulţilor, scrie News.ro. Sucul de fructe 100% natural a fost definit ca fiind sucuri de fructe fără adaos de zahăr. Creşterile au fost mici – în rândul copiilor, de exemplu, fiecare porţie suplimentară pe zi a fost asociată cu un IMC mai mare cu 0,03 – dar a variat în funcţie de vârstă, creşterile IMC fiind aparent mai mari în cazul copiilor mai mici. „Analiza sugerează că în cazul copiilor mai mici”, cei cu vârsta sub 11 ani, „aceştia au prezentat o creştere mai mare a IMC pentru fiecare porţie suplimentară de 236,59 ml pe zi, de suc de fructe 100%, decât copiii mai mari”, notează autorii studiului.
Asta nu înseamnă că ar trebui să renunţăm complet la sucuri, studiul sugerând să fim mai atenţi la cât de mult suc 100% natural consumăm.
Citește articolul integral pe DIGI24