În cadrul unui briefing, susținut de administrația municipiului și raionului, cu participarea reprezentanților Spitalului raional, Inspectoratului raional de poliție și a Centrului de Sănătate Publică au fost aduse la cunoștința publicului larg mai multe date și informații utile, legate de lupta cu coronavirusul…
Astfel, conform unor prognoze obiective, numărul de infectați cu coronavirus ar putea ajunge, în raionul Soroca, la 111. 80 la sută din cei depistați ar putea prezenta forme ușoare și medii ale bolii, 15 la sută – forme grave și 5 la sută – forme foarte grave. Pe de altă parte, în urma rectificării Ghidului OMS simptomele, care caraterizează COVID 19 sunt cefaleia, moleșala, durerile de cap și de mușchi, altfel simptoame care sunt prezente și în cazul altor boli.
După cum a relatat directorea Spitalului raional din Soroca, Angela Rusnac, instituția a devenit una strategică și va activa în conformitate cu un plan elaborat pentru această perioadă. Astfel, bolnavii aduși de Asistența Medicală de Urgență, vor trece printr-un post al poliției, după care urmează Secția boli contagioase, unde fiecărei persoane i se va preleva analizele de laborator, care vor fi trimise la laboratorul Agenției de Sănătate Publică. Rezultatele testerii vor fi prezentate în 24-36 ore.
După aflarea rezultatului testării internarea se va face în Secția de Îngrijiri Cronice de pe strada Decebal sau în Secția de chirurgie. Doamna Rusnac a reiterate că Spitalul raional este dotat cu tor ce este necesar pentru tratament și pentru a Evita cazurile de infectare a pacienților și a lucrătorilor medicali.
Pe de altă parte, persoanele care au nevoie stringentă de asistență social se pot adersa la telefoanele 023022548 sau 023030445. (INFO OdN)