Recent a fost publicată lista celor 50 de studenţi din ţară care vor beneficia de câte o bursă în valoare de 12 mii lei, în cadrul programului „Burse de Merit pentru cei mai buni studenți ai țării”, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din RM. Printre cei 50 este şi soroceanca Alina Baran, studentă în anul III, Facultatea de Litere, specialitatea Jurnalism, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți.
Alina este o jurnalistă în devenire, iar pentru redacţia OdN este una dintre studenţii care au făcut stagiul de practică la Observatorul de Nord, rămânând o bună colegă şi prietenă a redacţiei. Într-o discuţie, studenta ne-a vorbit despre această experienţă frumoasă.
− Cum ai aflat despre concursul pentru bursă și cum ai decis să aplici, or te cunosc ca pe o fire nehotărâtă?
− Întâmplător, navigând pe internet, am văzut anunțul postat pe un portal de ştiri Mi-a venit ideea că aș putea participa, doar că nu eram sigură că pot aplica toți studenții din republică. Fiind încurajată de curatorul meu, Daniela Baciu și de verișoara mea, am aplicat. Sincer, am fost sceptică în legătură cu participarea, mai ales că mă gândeam că voi concura cu studenți de la universitățile din Chișinău.
− Sunt foarte înalte cerințele pentru studenții ce-și doresc o asemenea bursă?
− Concursul este strict, iar lupta este acerbă. A fost necesar să adun un dosar în care să anexez CV-ul, foaia matricolă pentru toți anii de studii, certificatul care confirma faptul că sunt anul III la facultate din partea decanatului, cererea de înscriere în concurs, diplomele și certificatele obținute în 2016 și publicațiile pe care le avem. Acest dosar a fost analizat de un grup de experți, deci este strict, dar este posibil să câștigi o astfel de bursă, indiferent ce spun vorbele din târg. Nu e nevoie de nimeni „în spate” pentru a-ți asigura succesul. E nevoie de cunoștințe, reușite și încredere în forțele proprii.
Concursul presupune două etape: prima etapă, cea de analiză a dosarelor noastre, și cea de-a doua, proba scrisă. La concurs, în prima etapă au fost 266 de dosare, dintre care doar 83 au trecut în etapa a doua, care presupunea scrierea unui eseu. În etapa finală am ajuns doar 50, 35 la ciclul licență și 15 la masterat.
Programul Burse de Merit este un proiect social, unic pe plan național, care își propune să reafirme prestigiul studiilor superioare de calitate în Moldova și să stimuleze studenții pentru studii, cercetări și activități extracurriculare.