Soldații care au decedat în războiul din Afganistan au fost comemorați (și) la Soroca

0
127
   Pe data de 13 februarie,  la Complexul Memorial din municipiul Soroca a avut loc un miting dedicat celor 33 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare sovietice din  Afganistan.
   Ca și în alți ani, evenimentul a fost organizat la inițiativa președintelui Organizației Teritoriale Soroca a Veteranilor Războiului din Afganistan, Igor Focșa. La miting au participat veterani ai războiului, cetățeni, reprezentanți ai administrației publice raionale și municipale. La monumentul celor căzuți în Afganistan au fost depuse flori. (Dan AOLEI). (FOTO: Consiliul raional Soroca)

Articolul precedentÎncă 9 femei și 7 bărbați au fost răpuși de COVID-19.
Articolul următorDe mâine, 15 februarie, pot fi depuse cererile de participare în Programul „Bugetarea Participativă”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.