Astăzi, poliţiştii din raionul Soroca au verificat zonele din preajma bazinelor acvatice din mai multe localităţi şi râul Nistru, cu scopul prevenirii incidentelor în rîndul populaţiei. Aceştia au activat în localităţile în satele Cosăuţi, Rubleniţa, Şolcani, Şeptelici, Slobozia-Cremene, Regina Maria, Bulboci şi Zastînca, informând populaţia despre pericole şi modul în care pot acţiona în cazul unor situaţii care prezintă pericol pentru viaţă sau sănătate.
Poliţiştii au discutat cu copiii şi adulţii, despre regulile de siguranță personală în timpul vacanţei, despre modul de prevenire a traumatismului de diferit gen, excluderii frecventării bazinelor acvatice, piscinelor, plajelor fără supravegherea maturilor sau a persoanelor responsabile.
Poliţia recomandă părinţilor să manifeste prudenţă maximă faţă de copii, iar la depistarea absenţei lor de la domiciliu să se adreseze imediat la Poliţie, apelând „902”.
În cazul identificării unor copii nesupravegheaţi în stradă, puteți sesiza autoritatea tutelară locală (primarul din sat, specialistul pentru protecţia drepturilor copilului) sau să apelaţi 116 111 „Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii” care poate să intervină aplicând măsurile de protecţie a copilului.
Asemenea activităţi au mai fost desfăşurate la finalul lunii iunie, în colaborare cu specialiştii Direcţiei Situaţii Excepţionale Soroca, informează Inspectoratul de Poliţie.
Amintim că, de la începutul acestui an, pe teritopriul raionului Soroca au fost înregistrate două înecuri, printre victime fiind şi un copil. O altă minoră din raionul Soroca s-a înecat, acum două zile, într-un iaz din localitatea Zguriţa, Drochia.