„Siguranța NU se negociază” – genericul campaniei naționale de informare și sensibilizare anticorupție inițiată de Poliție.

0
40

Până la 30 iunie, colegii noștri din cadrul Direcției prevenirea corupției a IGP se vor afla printre cetățeni pentru a le comunica despre importanța adoptării unui comportament integru în societate. Despre aceasta informează poliția Republicii Moldova.

Scopul acțiunii este conştientizarea consecinţelor implicării cetățenilor în fapte de corupţie. Prin această acțiune, ne propunem să informăm cetățenii despre procedurile și mecanismele existente de prevenire și raportare a cazurilor de corupție. „Totodată, mesajele de integritate vor fi promovate prin desfășurarea atelierelor de lucru cu tematica „Fii integru, spune NU corupției”, unde vor participa polițiștii.

Reiterăm că efectele corupției ne afectează pe toți deopotrivă. Astfel, luarea de mită nu poate exista fără darea de mită, ambele constituind infracțiuni. Acestea generează încălcări ale drepturilor omului, erodează calitatea vieții și constituie o amenințare pentru siguranța și libertatea atât a cetățeanului, cât și a polițistului. De aceea, atitudinea conștiincioasă a ambelor părți este esențială.

Inspectoratul General al Poliției nu tolerează faptele coruptibile și încurajează cetăţenii să raporteze orice suspecție la 112.

Fii integru! Siguranța NU se negociază!


Articolul precedentVinerea Mare – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci în această zi
Articolul următorPască gata în 5 minute. Ai nevoie de un blender şi de o tavă rotundă
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.