SFATUL SPECIALIȘTILOR: Cum trebuie să ai grijă de animalele agricole sau de companie pe timp de caniculă

0
68

În contextu avertizării hidrologice, precum și avertizarea meteorologică (caniculă) emise de  către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  atenționează proprietarii/îngrijitorii de animale, că trebuie să ia măsuri rezonabile, de protecție a animalelor din proprietate oferindu-le o furajare și adăpare corespunzătoare. Aceștia trebuie să verifice starea animalelor la intervale regulate şi trebuie să întreprindă măsuri corespunzătoare situației astfel încât să nu supună riscurilor inutile animalele.

 

În situaţia în care animalele de fermă sunt ţinute într-o zonă în care există risc de inundaţii, trebuie ca proprietarii şi îngrijitorii de animale să dispună de un plan pentru a proteja animalele, care să includă dar să nu fie limitat la locul în care vor fi mutate animalele în caz de inundaţie şi modalitatea de transport a acestora astfel încât să fie respectate condiţiile minime de protecţie și bunăstare pentru acestea. Proprietarii/îngrijitorii de animale pot afla dacă zona în care cresc animale este încadrată pentru risc de inundaţie sau alte intemperii prin intermediul instiuţiilor competente, cum este cazul de faţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau Serviciul Hidrometeorologic de Stat ( zonele cu risc de inundații pot fi vizualizate pe adresa: http://old.meteo.md/avcodhid.htm). La fel, recomandăm urmărirea comunicatelor oficiale care vizează riscurile de inundaţie, emise de autorități.

 

În aceste zile, recomandăm evitarea pășunatului sau cazarea animalelor, precum și contraindicăm priponirea animalelor, în imediata vecinătate a albiilor  râurilor mari.

În timpul şi după producerea de inundații, sau alte intemperii, apa pluvială prin spălarea suprafețelor și antrenarea gunoiul de grajd, substanțelor chimice pot polua apa din râuri, iazuri, fântâni şi acest lucru poate afecta starea de sănătate ale animalelor care o consumă. În acest caz, trebuie utilizată apa din surse de apă mai puțin afectate de aceste fenomene.

 

Necesitatea asigurării cu apă potabilă a animalelor, este alimentată suplimentar de avertizarea meteorologică COD Galben de creșterea temperaturii aerului până la +33°C .

Mai jos sunt redate valori de referință ale necesarului de apă zilnic pentru  animale de fermă şi de companie şi care pot varia în funcție de sistemul de creștere, de starea fiziologică a animalului, de rațiile furajere, condițiile de adăpostire, temperatură şi umiditate, anotimp, etc.

Cel mai eficient adăpost contra perioadelor de căldură extremă trebuie să protejeze de razele directe ale soarelui şi să permită vântului să răcorească animalele, aceste criterii fiind extrem de importante atunci când se optează pentru tipul şi locaţia adăpostului. În cazul în care nu se oferă suficient spaţiu pentru animale, există riscul de sufocare prin aglomerare în adăpost.

Este important ca fiecare animal să aibă suficient spaţiu pentru a se întinde simultan, din moment ce acest lucru ajută la răcirea organismului. Uneori poate fi necesară separarea animalelor în grupuri mai mici, din moment ce tendința de grup poate determina ca animalele să se grupeze în jurul unei singure surse de apă sau furajare. În condiții de temperaturi ridicate, se recomandă creşterea spaţiului alocat per cap de animal cu minimum 10%.

Datorită precipitațiilor abundente din ultima perioadă, se atestă o creștere luxuriantă a vegetației, astfel persistă riscul ca aceasta să producă o serie de tulburări digestive animalelor. În acest context, recomandăm proprietarilor de animale, ca suplimentar pășunatului, să suplinească rația furajeră  a animalelor cu furaje grosiere uscate (paie sau fân).

Sursa: ANSA

Articolul precedent+107 cazuri noi de COVID-19 în republică: Și în raionul Soroca sunt noi cazuri de infecție
Articolul următorCNAS prelungeşte regimul special de primire a cetățenilor până la data de 15 iulie
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.