Anul pandemic 2020 a fost pentru baschetul sorocean unul norocos. Incredibil și paradoxal, dar ceea ce nu a fost posibil în condiții bune și prielnice, a fost perfect posibil în condiții de încordare maximă și de restricții, la care altădată „nici nu visam”. Astfel, ultima ispravă din acest an, și cu siguranță ultima!, a fost participarea sorocenilor în meciul decisiv pentru Supercupa Republicii Moldova. Prilej de a-i solicita un expres-interviu antrenorului Serghei Crudu, artizanul tuturor succeselor din acest an.
- Domnule Serghei Crudu, toată lumea știe că Supercupa, indiferent de genul de sport, se joacă între campioana unei țări și deținătoarea Cupei. Din câte cunosc eu, BC Soroca Baschet nu este nici campion, nici deținător al Cupei. Cum s-a întâmplat să jucați acest meci important?
- Este adevărat, dar în sport mai are importanță și norocul, nu doar rezultatele din teren. De data aceasta chiar ne-a surâs norocul, fiindcă echipa din Cahul, GAMMA, campioana en-titre, a refuzat, din varii motive, să joace meciul de Supercupă și organizatorii au decis să o facem noi, medaliații cu bronz în campionat. Adversara noastră a fost deținătoarea medaliilor de argint din campionat, BASCO din Bălți. Adică, în mod normal, Super Cupa trebuia să se joace între GAMMA (Cahul) și BASCO (Bălți).
- Amatorii de baschet cunosc deja că ați pierdut acest meci, dar… cum a fost?
- A fost greu, dar interesant. Am întâlnit o echipă foarte puternică care, în campionat, a pierdut în fața campioanei, GAMMA, la diferențe foarte mici. Apropo, în trei din cele patru reprize noi am jucat de la egal la egal și numai în repriza a patra adversarul a făcut diferența. Până la urmă am pierdut cu scorul de 74:94, dar nu avem motive de supărare. Dimpotrivă, ne-am bucurat de această oportunitate, iar nițică experiență în astfel de confruntări nu strică la nimeni. Pe unde mai pui că echipa noastră a primit Diplome și medalii pentru participarea în această competiție.
- Ne spuneți și componența echipei care este a treia în republică și care, cu ceva noroc, putea să cucerească Super Cupa?
- Cu plăcere. Toți băieții merită cele mai frumoase cuvinte de laudă și de felicitare. Voi începe cu echipa de start: Mihail Sidelnicov, Iacov Hiuz, Nicola Sinițchii (căpitanul echipei), Vadim Plahotniuc, Ion Rogac. Pe parcursul meciului au intrat în teren Pavel Tetelea, Alexandru Harevschi, Hikita Știrbu, Nicolae Grubâi, Stas Cocarev și Daniil Musteață. Cu părere de rău, au lipsit Artiom Grișcenco, frații Alexandru și Vladimir Macarov, care puteau să ne ajute mult în acest meci. În fine, mulțumesc băieților, dar nu în ultimul rând mulțumesc frumos Consiliului raional, în persoana domnilor Veaceslav Rusnac și Andrei Jitniuc.
- Domnule Serghei Crudu, vă rog să argumentați de ce anul baschetbalistic 2020 îl considerați cel mai bun în istoria baschetului sorocean.
- Am mai multe argumente. În primul rând, pentru prima dată în istorie echipa de seniori a ocupat locul III în campionatul Republicii Moldova și a cucerit medaliile de aur. Succesele noastre însă au început până la pandemie, când echipa de băieți U-12 a fost declarată campioană republicană, chiar dacă competiția a fost întreruptă. Pe de altă parte, Nicolae Sinițchii, Alexandru Macarov și Artiom Grișcenco sunt candidați în selecționata de seniori a RM, mai mulți tineri baschetbaliști soroceni sunt membri sau candidați în selecționatele Republicii Moldova. Bunăoară, Vlad Mațenco, Vlad Ghițina și Nikita Jidcov ar putea evolua în echipa RM U-18 în campionatele europene, care vor avea loc în vara anului viitor în San Marino. Avem și două fete, candidate în selecționata RM U-18, Anastasia Dabija și Olivia Atamaniuc.
- Nu pot decât să vă zic un „BRAVO!” meritat și să vă doresc succese la fel de frumoase și în anul care vine.
Consemnare, Dan AOLEI