Centrul Primar AVC Soroca a organizat un seminar de instruire dedicat medicilor de familie din cadrul centrelor de sănătate din raion, desfășurat în contextul campaniei de informare privind recunoașterea semnelor accidentului vascular cerebral (AVC).
Evenimentul a avut drept scop consolidarea cunoștințelor medicale privind identificarea rapidă a simptomelor de AVC, precum și îmbunătățirea reacției în situații de urgență. În cadrul instruirii au fost abordate aspecte esențiale legate de acordarea primului ajutor și de importanța intervenției prompte pentru salvarea vieții pacienților și reducerea riscului de dizabilități permanente.
Specialiștii au subliniat că recunoașterea timpurie a semnelor și adresarea imediată după ajutor medical pot face diferența dintre viață și invaliditate, subliniind rolul crucial al medicilor de familie în depistarea precoce a cazurilor suspecte.
Participanții la seminar au fost apreciați pentru implicare, responsabilitate și deschiderea de a contribui la îmbunătățirea calității serviciilor medicale din comunitate.














