Punerea batistei pe ţambal şi crearea unui singur bloc politic de dreapta ne-ar putea fi fatale

Până când protestele au mai scăzut din amploare, iar noul guvern intră în pâine şi este ocupat de un nebănuit val de ieftiniri (unele dintre ele de-a dreptul curioase), avem şi noi rarisima ocazie de a face ceva ordine în gânduri şi de a medita la rece asupra unor declaraţii (unele din ele spuse, cel mai probabil, „la cald”) mai mult sau mai puţin interpretabile. În primul rând, am rămas surprins de declaraţia domnului Andrei Nastase cu privire la intenţia de a pune batista pe ţambal (adică a suspenda temporar un proces deja demarat) în ceea ce priveşte vectorul extern şi factorul geopolitic în general. A fost numit şi un termen concret — un an sau poate un an şi jumătate, cum doreşte liderul socialiştilor Igor Dodon. Nu ştiu, poate nu am dreptate, dar a suspenda, fie şi temporar, unele procese aflate în derulare (lentă, ca să nu zic aproape inexistentă) înseamnă mai mult decât să-ţi tai creanga de sub picioare. Mai cu seamă când acei cu care ai decis „să treci podul” numai parteneri de nădejde nu pot fi numiţi. De altfel, înţeleg bunele intenţii ale liderilor Platformei DA de a nu grăbi procesele atunci când apele sunt încă tulburi şi pentru ca să apară un pojar mare de tot este nevoie de o scânteie, dar, după cum spuneam mai sus, nu cred că condrumeţii de conjunctură Igor Dodon şi Renato Usatâi vor pune, la rândul lor, „veto” pe orientările lor vădit proestice şi nu cred că plecările lor la Moscova, după sfaturi şi indicaţii, vor scădea din intensitate. În această ordine de idei, îmi permit să afirm că alegerile anticipate imediate (în două-trei luni) cu orice preţ nu sunt benefice pentru noi, acei care ne dorim necondiţionat un viitor european, şi toarnă apă la moara celor care văd Republica Moldova în labele ursului. Lucru, de altfel, menţionat şi de domnul Traian Băsescu în ultimele zile. Or, poţi fi sau nu poţi fi de acord cu mine, un biet „comentator provincial”, dar să nu tragi cu urechea la ce spune ex-preşedintele României, persoana care a mâncat mai multe puduri de sare în materie de politică, ar fi o greşeală, cel puţin… În al doilea rând, îmi permit să nu fiu de acord cu crearea unui singur Bloc preelectoral de dreapta, fiindcă şi astăzi îmi stă în faţă un alt astfel de bloc, „Moldova Noastră”, din care s-a ales, până la urmă, doar praful şi pulberea. Poate că cineva ar zice că este prematur să discutăm la această temă, or cei aflaţi acum la putere nu vor permite declararea unor alegeri parlamentare anticipate, dar nu este cazul să tragem concluzii pripite, deoarece trebuie să se întâmple ceva extraordinar ca actuala coaliţie de guvernare să se menţină la putere încă trei ani. Pe de altă parte, probabil este cazul să ne bucurăm că pe flancul drept al politicii moldoveneşti au apărut mai multe formaţiuni (ce-i drept, se creează impresia că unele dintre ele au apărut nu pentru a consolida dreapta, dar dimpotrivă — pentru a o face mai vulnerabilă şi pentru a deruta şi mai mult alegătorii şi aşa buimăciţi de-a binelea), dar această bucurie ar putea să semene cu băţul cel cu două capete. Or, să nu uităm de cei aproximativ 40 la sută de indecişi, care alcătuiesc un electorat conştient (în caz contrar, aceştia şi-ar fi ataşat, în cazul numeroaselor sondaje de opinie, susţinerea pentru cutare sau cutare partid, de stânga, centru sau de dreapta) ar putea însă să nu dorească să-i vadă, din varii motive, în aceeaşi barcă pe Maia Sandu, Andrei Năstase, Iurie Leancă şi Ion Sturza, bunăoară. Inclusiv şi din aceste considerente, dar şi din cauza unei doze mari de cinism care persistă în politica moldovenească, ar fi mai indicat să se creeze două sau poate chiar trei blocuri sau alianţe cu şanse reale de a accede în legislativ. Adică, mie ca alegător mai mult mi-ar plăcea ca 3-4-5 formaţiuni de dreapta să treacă pragul electoral şi să fie creat un Bloc postelectoral cu 40-50 de mandate, decât să acceadă în parlament un singur bloc, dar cu mai puţine mandate…
Şi încă ceva. Am fost telefonat, în ultimele săptămâni, de mai mulţi cititori care, unii mai pe şleau, alţii mai voalat, m-au învinuit de nişte păcate pe care chiar nu m-am gândit să le fac vreodată — de partizanat în favoarea democraţilor şi de indiferenţă faţă de miile de oameni care protestează în piaţă. Nu mă supăr pe aceşti oameni, ba chiar îi înţeleg foarte bine, or toată lumea s-a săturat de atâta incertitudine şi batjocură, de atâtea interese şi ambiţii, dar să nu uităm că graba strică treaba. Când zic „graba” am în vedere, bineînţeles, alegerile parlamentare anticipate care, odată anunţate (fie de bună voie sau silite de circumstanţe) pripit, s-ar putea transforma din panacee într-un adevărat dezastru. Nu de alta, dar aparenţele înşeală, iar rezultatele sondajelor, oricât de controversate ar fi acestea, ne cam toarnă plumb în picioare. Poate este cazul să ne grăbim încet, să nu forţăm nota şi să ne gândim de o mie de ori înainte de a alege „partenerii de dezvoltare”.