În preajma Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, Guvernul Republicii Moldova a conferit diplome mai multor cadre didactice din țară. Pedagogii au fost apreciați astfel pentru contribuție substanțială la dezvoltarea tinerii generații în spiritul valorilor naționale și universale, consecvență în promovarea și implementarea politicilor educaționale, responsabilitate și profesionalism.
Liudmila Baș, profesoară de matematică la Liceul Teoretic „Constantin Stere”din or. Soroca, s-a învrednicit de Diploma Guvernului de gradul III, fiind printre cei 20 de pedagogi din mai multe instituții de învățământ din țară, decernați cu astfel de diplomă.
Alți 17 pedagogi au primit diplomă de gradul II, iar zece pedagogi au fost decernați cu diplomă de gradiul I.
În total 47 de pedagogi din întreaga țară au primit diplomele în cadrul ceremonia de decernare, care a avut loc în incinta Casei Guvernului, la 3 octombrie.