TABLETA DE VINERI. Nu știu dacă există om în Republica Moldova pe care să nu-l intereseze tema aprovizionării cu gaze naturale și curent electric în perioada rece a acestui an, precum nu cred că există persoane care nu ar avea punctul lor de vedere referitor la ceea ce se întâmplă. De altfel, și marja de presupuneri/scenarii/păreri/cobeli este cât se poate de generoasă — de la premoniții cu tentă pozitivă, gen „rușii vor reveni la sentimente mai bune sau Europa și SUA ne vor ajuta, și de data aceasta” până la supoziții apocaliptice, gen „vom avea gaze și curent vreo câteva ore pe zi, ca să nu înghețăm”. Nu știu cum Dumneavoastră, dar eu nu mă grăbesc să învinuiesc pe cineva de optimism debordant sau de pesimist justificat, fiindcă realitățile sunt de așa natură încât nu mai există mult loc pentru abordări „la rece”, cu includerea capului, nu doar a inimii și stomacului. Ba mai mult, am și eu un punct de vedere, pe care mă grăbesc să-l expun și pentru care, chiar vă rog, să nu mă judecați prea aspru.
Așadar, de toate ce se întâmplă astăzi, în pragul unui nou „sezon rece”, suntem vinovați cu toții, de la opincă până la vlădică. Înțeleg că este mai simplu și mai convenabil să arăți cu degetul spre cineva anume (adică, orice succes ori insucces poate fi atribuit unui om sau unui grup de oameni, dar nicidecum tuturor), dar trebuie să privim în oglindă, să ne tragem de urechi și să ne dăm palme pentru ceea ce am făcut (sau nu am făcut) de la independență încoace. Or, de treizeci și ceva de ani am tot umblat cu fofârlica, făcând ochi dulci la stânga și la dreapta. De treizeci și ceva de ani ne-am complăcut în rolul greierașului care, aidoma unui tânăr ușuratic, sare de pe o floare pe alta și nu se gândește la ziua de mâine sau la bătrânețe. De treizeci și ceva de ani ne place rolul de răsfățați ai sorții, de alintați, cărora li se permite și li se iartă totul, fiindcă suntem mici și bicisnici. De treizeci și ceva de ani ne considerăm șmecherașii Europei, care speculează cu bunătatea altora și nu ne supărăm când cineva ne aseamănă cu vițelul care suge de la mai multe vaci. De treizeci și ceva de ani, la urma urmei, am adus la putere (cu mânuțele/voturile noastre) partide și oameni politici care și-au făcut mendrele, trădând și arzând poduri fără nici o remușcare. Păi, toate aceste apucături mazochiste, tot acest hostropăț, toate aceste jocuri de-a democrația și independența au o finalitate. Inevitabil, vine ziua când trebuie să plătești pentru greșelile pe care le-ai comis și pentru slăbiciunile pe care ți le-ai permis, deseori de bună voie și nesilit de nimeni.
În loc să ne sacrificăm în numele viitorului, în loc să mâncăm mămăligă cu moare o perioadă de timp, pentru o avea o zi de mâine decentă, noi am dus-o într-un guleai. În loc să ne oprim din goana după dividende efemere și prieteni falși, pe care i-am pus mereu în capul mesei, noi am preferat să mâncăm ciocolate care, în mod normal, trebuia să ne stea în gât, am scuipat mereu în fântâna de unde bem apă și, vorba lui Grigore Vieru, ne-am lăsat frații după poartă. În loc să demonstrăm „prietenului” de la Răsărit că suntem oameni cu onoare și demnitate, că venim dintr-un neam cu istorie care trebuie respectată, dar nu din râsuri nespălate (pardon de aceste epitete, dar așa se zice la moldoveni — pentru a da o culoare mai aprinsă comparației), unii dintre noi și-au asumat rolul de lacheu și de slujitor ai intereselor străine. Acest rușinos pupcurism, această abordare de slugă a cuiva, lipsa totală de coloană vertebrală și complacerea în rolul de valeți nu putea să aibă alt deznodământ — majorarea drastică (preferențială, referitor la RM) a prețului la gaze este peste banii pe care trebuie să-i plătim, după ce au venit la guvernare oameni care vor să fie tratați de la egal la egal — este o mostră de umilire a unui popor, păcatul cel mai mare al căruia mereu a fost lipsa de inspirație la alegerea celor de la guvernare.
Apropo, știu că multă lume dorește ca doamna Maia Sandu să meargă la Moscova, cu poclon în fața țarului, — chipurile, mă rog de ne iertați, stăpâne, că nu știm ce spunem și ce facem… Dacă mă întrebați pe mine ce părere am privitor la acest subiect, vă răspund: să meargă Maia Sandu la Kremlin, fiindcă este bine să ai relații bune cu toată lumea, iar FR nu trebuie să fie o excepție, dar nu să cerșească prețuri „cu bătaie lungă”, dar să le spună celor de acolo că alte vânturi bat astăzi în RM, că nasc și la Moldova oameni, că nu mai este timpul Valeților, dar al Damei.
Vorba ceea, să știe și găzarii din Est că există loc sub soare nu doar pentru elefanți, dar și pentru furnici…
