Preoți, acuzați de agresiuni sexuale
Mănăstirea Sfântul Andrei, orașul Durlești, Mitropolia Basarabiei. Aici, stareț este preotul Andrei Caramalău, care a fost condamnat de Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani, în primă instanță, la 5 ani de pușcărie pentru acțiuni perverse și lipsit de dreptul de a sluji sau de a se implica în activități ce prevăd interacțiunea cu minori. Cu toate astea, l-am găsit la biserică, îmbrăcat în haine preoțești, slujind, în ziua sărbătorii Sfântului Dumitru.
Cazul a început cu alt preot, condamnat la 16 ani de închisoare pentru violul unei minore, pe numele lui Mujdei Claudiu-Vasile, care activa în cadrul Mănăstirii Sfântul Andrei din Durlești, municipiul Chișinău, lăcaș, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Stareţul a cunoscut despre cazul de abuz din partea preotului Claudiu Mujdei, dar ar fi ascuns acest fapt. Și asta în timp ce totul se întâmpla în stăreția mănăstirii.
Am reușit să discutăm cu preotul Caramalău, iar acesta ne-a spus că, s-a pomenit în situația asta din cauza unor persoane care îi vor răul.
Instanțele bisericești l-au suspendat din funcție, interzicându-i să oficieze slujbe. Mitropolia Basarabiei, prin secretarul său Constantin Olariu, ne-a declarat că: „Părintele nu a fost repus în funcție, deoarece cazul încă se judecă, iar la biserica Mănăstirii Durlești, există alt preot, care de doi ani oficiază slujbe. În momentul în care va exista o decizie definitivă, se vor lua măsuri din partea Mitropoliei.”
Contrar declarațiilor reprezentanților Mitropoliei, preotul Andrei Caramalău ne-a declarat că el a fost repus în funcție și a fost suspendat doar pe durata a 6 luni.
Secretarul Mitropoliei s-a arătat foarte mirat de faptul că părintele Caramalău încă slujește, contrar deciziilor conducerii. Ne-a comunicat că se va documenta și va prezenta un raport către mitropolit pentru a se lua măsurile necesare, dacă se va adeveri că părintele într-adevăr slujea. Ceva nu se leagă în toată povestea asta. În discuțiile noastre cu preotul și cu Mitropolia, cineva încalcă porunca a 9-a. Cine anume, sperăm să aflăm. Iar dacă Mitropolia Basarabiei are nevoie de dovezi, cum că preotul condamnat încă slujește, le prezentăm noi.
Arhimandritul Andrei Caramalău, fost arhidiacon al Mitropolitului Petru al Basarabiei, a fost condamnat anterior pentru utilizarea muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a traficului de ființe umane. De asemenea, acesta a mai fost condamnat și pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate cu grad avansat și a fost amendat cu 31.500 de lei.
L-am întrebat și despre suma de bani, ce-a fost găsită acasă la el, în timpul perchezițiilor și ne-a zis că sunt ai enoriașilor. De la PCCOCS am aflat că, preotul Andrei Caramalău este condamnat pentru „acțiuni perverse”. Procurora Nadejda Barbalat ne-a declarat că acesta nu și-a recunoscut vina și nu a făcut vreo declarație în acest sens.
Nebănuite sunt căile… preoților
Ne mutăm în Mitropolia Moldovei, la altă biserică, într-o localitate din raionul Glodeni. La sfârșitul lunii iulie, poliția a fost alertată că preotul din sat ar fi încercat să violeze un băiat minor din aceeași comună. S-ar fi întâmplat după o petrecere pe malul Prutului, unde s-ar fi consumat și băuturi alcoolice. Acesta ar fi agresat copilul la el acasă, după ce l-a ademenit în mașina personală. Băiatul ar fi reușit să fugă la rudele sale. Preotul este cercetat penal, însă vestea a generat o undă de șoc între săteni, dar și în toată republica. Momentan, preotul a fost eliberat din arestul poliției, dar are interdicția să părăsească localitatea. „La momentul de față, clientul meu pledează nevinovat. – Vom continua să pledăm nevinovați”, declară procurora. Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove nu au răspuns la telefon pentru a comenta comportamentul preotului. De asemenea, nici Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, cu care părintele bănuit a ținut mai multe slujbe, nu a răspuns încercărilor noastre de a-l contacta. Totuși, am obținut un punct de vedere din partea episcopului de Orhei. Dosarul se află la faza de urmărire penală, dar procedurile durează destul de mult, ceea ce duce la întârzierea cercetărilor și transmiterea dosarului în instanța de judecată.
Bunicii minorului nu au încredere în justiție și nu speră la rezolvarea cazului. Prezentarea, cercetarea și sancționarea acestor cazuri ar trebui să fie făcută cu mai mult curaj și transparență, deoarece nimeni nu este mai presus de lege, iar cetățenii au nevoie să știe că justiția le poate oferi un proces echitabil și le poate apăra drepturile și libertățile, crede activistul Rodion Gavriloi.
Într-un sondaj realizat online de către echipa noastră și la care au răspuns în jur de 900 de persoane, care a sunat în felul următor: „Preoții acuzați de perversiuni sexuale față de minori, trebuie pedepsiți mai aspru decât alte categorii de persoane?”, am aflat că 592 de respondenți sunt pentru pedepse mai aspre, 252 consideră că nu ar trebui făcută o diferențiere, iar foarte puțini sunt indiferenți asupra acestui subiect. Astfel de cazuri, în care clericii sunt acuzați de abuzuri sexuale față de minori, sunt prezente în toate țările și toate confesiunile. An de an, apar cazuri de abuzuri din partea preoților în biserica ortodoxă, în biserica catolică, în bisericile protestante și altele. Unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri de acest fel s-a înregistrat în statul american Pennsylvania. Opinia publică a explodat după ce s-a aflat că peste 300 de preoți au abuzat cel puțin 1000 de copii timp de șapte decenii, conform unui raport al Procurorului General. După ce s-a aflat public despre aceste abuzuri, Papa Francisc a cerut iertare pentru durerea cauzată victimelor şi a precizat că preoții catolici trebuie să se implice în eforturile de a opri astfel de fărădelegi. El a criticat liderii bisericilor pentru că ar fi fost mai îngrijorați de reputația lor decât de siguranța copiilor.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii și Constantin Niculae
Imagini de Vlad Glinjan, montaj de Constantin Niculae