Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că salariile angajaților din unele instituții de reglementare ar putea fi plafonate, în contextul unor opinii potrivit cărora lefurile acestora ar fi exagerate.
Radu Marian a menționat că normele internaționale stabilesc că entitățile care reglementează sectoare foarte puternice, precum băncile, energia, petrolul, trebuie să aibă salarii similare sau măcar apropiate cu cele din aceste industrii. Oficialul a comunicat că printre instituțiile vizate s-ar putea regăsi ANRCETI, ANRE și CNPF, iar plafonul se va stabili în funcție de salariul mediu.














