Pe ce bunuri a cheltuit cei mai mulți bani Primăria Soroca în anul 2023?

0
312

Primăria municipiului Soroca a prezentat raportul de executare a bugetului Primăriei Soroca pentru I semestru al anului 2023. Totodată documentul urmează a fi audiat la consultările publice și propus spre adoptare consilierilor municipali.

Astfel, potrivit raportului, pentru anul 2023 au fost planificate venituri în sumă de 93784,1 mii lei şi rectificat planul pe parcursul anului până la 108258,8 mii lei, din care transferuri de la bugetul de stat 62898,7 mii lei, executarea a fost în sumă de 112665,5 mii lei, sau mai mult cu 4406,7 mii lei decât planul precizat. 

Primăria mai informează că partea cheltuielilor a fost aprobată în suma totală de 101784,1
mii lei si precizată în sumă de 118418,8 mii lei. Suma cheltuielilor de întreţinere a grădinițelor este cea mai semnificativă şi constituie 46,40% din totalul cheltuielilor executate. O altă grupă principală este gospodăria comunală cu circa 22,46%, după care urmează grupa transportul rutier cu 10,50%, apoi autoritatea legislativă și executivă cu
8,06 la sută. Celelalte grupe de activități se poziționează sub plafonul de 3%. 

Primăria a procurat bunuri de sute de mii de lei, iar cei mai mulți bani i-a alocat pentru următoarele bunuri și servicii:
“- Reparația capitală str. V. Stroiescu – 8546,5 mii lei;
– Reparația curentă a străzilor Ștefan cel Mare 134-136, Decebal, Mateevici –
4125,6 mii lei;
– Procurarea mobilierului de infrastructură urbană (scaune, tumbe, coșuri de
gunoi, coșuri de baschet etc) – 786,6 mii lei;
– Reparația trotuarului de pe str. V. Stroiescu – 296,3 mii lei;
– Reparația capitală a gardului din str. Ștefan cel Mare 54-52 în sumă de 299,8
mii lei;
– Reparația capitală a trotuarelor pe str. D. Cantemir și Kogălniceanu – 249,7 mii
lei;
– Lucrări de reparație a canalului de scurgere din Parcul Gr. Vieru – 249,9 mii lei;
– Lucrări de amenajare a punctelor de acumulare a deșeurilor – 224,7 mii lei;
– Lucrări de construcție a gardului metalic din str. D. Cantemir – 168,6 mii lei;
– Procurarea serviciilor de proiectare a diferitor obiecte – 304,6 mii lei;
– Procurarea terenului de joacă, parcul Gr. Vieru – 288,0 mii lei;
– Procurarea stațiilor auto pentru transportul urban – 270,9 mii lei;
– Procurarea arborilor, arbuștilor și florilor multianuale – 199,9 mii lei;
– Procurarea a trei terenuri de joacă cu amplasare în diferite sectoare – 249,9 mii
lei;
– Servicii de sterilizare a câinilor vagabonzi – 199,9 mii lei;
– Procurarea a 50 de tomberoane pentru colectarea deșeurilor menajere – 178,8
mii lei.”

Raportul integral este disponibil AICI, iar cetățenii pot participa la consultările publice, care vor avea loc marți, 2 aprilie 2024, la ora 14:00, în Biroul 414 al Primăriei municipiului Soroca, unde acesta va fi prezentat mai detaliat.


Articolul precedentÎmpreună împotriva violenței: Fundația OAK și Asociația pentru Relații Comunitare în acțiune
Articolul următorAmbasadorul Cehiei, în vizită la Soroca: Noi perspective de cooperare bilaterală / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.