Patru ani de război: Rusia atacă din nou, iar UE se confruntă cu diviziuni privind sancțiunile

0
15

Rusia a lansat duminică aproape 300 de drone și aproximativ 50 de rachete asupra Ucrainei, vizând infrastructura energetică, logistică și civilă, cu două zile înainte de marcarea a patru ani de la invazia pe scară largă declanșată de Moscova. Potrivit autorităților de la Kiev, o parte semnificativă a proiectilelor a fost interceptată de sistemele de apărare aeriană, însă mai multe regiuni au fost afectate, inclusiv zone rezidențiale din apropierea capitalei, scrie The Guardian.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile demonstrează că Moscova continuă să privilegieze acțiunile militare în detrimentul negocierilor.

„Moscova continuă să investească în atacuri mai mult decât în diplomație. De această dată, țintele Rusiei au inclus nu doar infrastructura energetică, ci și obiective logistice, în special infrastructura feroviară și sistemele municipale de alimentare cu apă.”

Atacurile au avut loc în contextul în care miniștrii de externe ai Uniunii Europene urmează să discute un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 20-lea de la începutul războiului. Ungaria a anunțat că ar putea bloca adoptarea noilor sancțiuni, invocând disputa privind livrările de petrol prin conducta Drujba, care traversează teritoriul ucrainean. Oficialii de la Budapesta susțin că livrările nu au fost reluate în condiții normale, în timp ce Kievul afirmă că infrastructura a fost afectată de atacuri și respinge acuzațiile de blocaj deliberat.Și Slovacia a amenințat că ar putea suspenda furnizarea de energie electrică de urgență către Ucraina, amplificând tensiunile politice în interiorul Uniunii Europene.

Potrivit Misiunii ONU pentru Monitorizarea Drepturilor Omului în Ucraina (HRMMU), în cei patru ani de război au fost confirmați 15.168 de civili ucraineni uciși și 41.534 răniți, cifrele reale fiind probabil mai mari din cauza dificultății documentării în zonele ocupate.

Conflictul a afectat profund structura demografică a țării. Ucraina a pierdut aproximativ un sfert din populația de dinainte de război, estimată la circa 42 de milioane de persoane. Aproximativ 5 milioane de oameni trăiau sub ocupație rusă. Potrivit UNHCR, 5,9 milioane de ucraineni au părăsit țara, în timp ce alte 3,7 milioane de persoane sunt strămutate intern. Autoritățile ucrainene și instituții academice occidentale estimează că peste 19.000 de copii au fost deportați în Rusia, dintre care doar 1.238 au fost repatriați.Din punct de vedere teritorial, Rusia controlează în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, potrivit estimărilor bazate pe date geolocalizate și analize independente.

Olga VÎRLAN, anticoruptie.md

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedent„Moldova își va găsi calea”. Interviu cu un reprezentant al Consiliului Europei despre amalgamare, polarizare, Găgăuzia și UE
Articolul următorÎntre rădăcini și cuvinte: Universul poetic al Veronicăi Cuzub
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.