Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat, la sfârșitul ședinței de joia trecută, că va candida din nou pentru șefia instituției, la alegerile din anul 2024. Președintele Neagu a afirmat că se bucură de susținere din mai multe părți, evitând însă să numească pe cineva anume, ci rezumându-se la a declara că anumiți „oameni de lângă el și din partea ailaltă” i-au dat imboldul de care avea nevoie pentru a face marele anunț.
La această decizie se adaugă și dorința de a continua proiectele pe care și le-a propus, iar agenda președintelui Consiliului Județean se anunță una plină în perioada următoare, dacă vor fi respectate promisiunile și termenele de finalizare ale lucrărilor. Printre acestea, amintim reabilitarea fostului Spital Brătianu, intrată în faza finală, reabilitarea Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” sau a drumului județean 203K.
„Iarăși, probabil că intru în conflict cu cineva, dar îmi place să intru așa, îmi dă adrenalină, că văd că în ultima vreme tot încearcă lumea să intre în conflicte cu mine, în general, prin anumite motive. Dacă tot mi-ați pus întrebarea asta, fac și eu un arc peste timp, sunt pregătit să intru cu oricine în orice fel de conflict, bineînțeles, constructiv. Lucrurile astea m-au făcut să mă gândesc foarte bine, în eventualitatea în care Dumnezeu îmi lasă mintea limpede, să fiu sănătos, chiar o să mai candidez, cu siguranță, încă o dată la Consilul Județean, pentru că mi s-a creat adrenalina asta de anumiți oameni și de lângă mine și de lângă partea ailaltă sunt dispus să mai (candidez, nr.). Sunt anumite proiecte de rezolvat pe care eu cred că pot să le duc în continuare până la capăt”, a spus Neagu, la sfârșitul ședinței Consiliului Județean.
Întrebat, la o emisiune a Focus TV, de ce este atât de sigur pe șansele sale, Petre Emanoil Neagu s-a ferit să numească în mod direct persoanele din interiorul partidului care îl susțin, spunând că nu a discutat cu Marcel Ciolacu despre acest subiect.