O zi suplimentară de vacanță pentru elevii din școlile care vor marca pe 1 septembrie începutul noului an de studii,

0
111
Foto: pixabay.com

  Ministrul Educației și Cersetării, Dan perciun, a anunțat că, elevii din școlile care vor marca pe 1 septembrie începutul noului an de studii vor avea o zi suplimentară de vacanță, iar profesorii vor putea beneficia de remunerare și de o zi liberă.

Ministrul  a explicat că decizia inițială de a începe noul an școlar duminică, pe 1 septembrie, a pornit de la dorința autorităților de a exista vacanțe „nu fragmentate a câte 2 – 3 zile anul viitor, așa cum arăta calendarul, dar să putem oferi elevilor cinci zile de vacanță, de luni până vineri, atât toamna cât și primăvara, ținând cont de datele calendaristice importante, Paștele și alte sărbători, care fragmentau anul școlar în 2024 – 2025”. 

Astfel, Ministerul Educației și Cercetării aadmite că festivitatea dedicată începutului anului de studii 2024-2025 va putea fi organizată de către școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia urmează să fie adoptată de fiecare instituție în parte, după consultarea opiniei comunității școlare. Prima lecție din acest an de studii va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private.


Articolul precedentDe poimâine începe înregistrarea candidaților la funcția de președinte al RM, grupurilor de inițiativă și a participanților la Referendumul constituțional din 20 octombrie
Articolul următorSe așteaptă deconectări programate ale energiei electrice în Cosăuți, Șolcani, Ruslanovca și alte localități
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.