Din presa zilei: Guvernul de la Chișinău dă start, oficial, reformei administrativ-teritoriale. Potrivit secretarului general al Executivului, Alexei Buzu, procesul se va desfășura în patru etape, prima fiind dedicată consultărilor publice.
Întrebarea este dacă nu cumva consultările publice ar trebui să înceapă cu evaluarea cauzelor și motivelor eșecului reformei precedente. Putem oare trece cu vederea peste eforturi, etape care au costat statul și oamenii lui sume mari de bani și timp?
Ce este reforma și cui priește ea
Reforma reprezintă, în esență, transformarea deliberată a lucrurilor în bine. Într-o societate, ideea de reformă prinde contur pe fundalul unei nevoi acute de schimbare—o necesitate atât de profundă încât, în absența ei, progresul unui popor sau al unui stat devine imposibil.
Departe de a fi un simplu moft politic, reforma este mecanismul prin care societățile „respiră” și se adaptează pentru a evita irelevanța sau disfuncționalitatea. Ea devine o urgență atunci când structurile vechi nu mai pot răspunde noilor realități ale unei lumi în continuă mișcare.
Reformele sunt dictate de două obiective fundamentale: de evoluție și de reziliență. Evoluția însemnând nevoia îmbunătățirii constante a condițiilor de viață pentru comunitățile umane, iar reziliența, că în anumite momente istorice, reforma nu este doar o alegere, ci însăși condiția supraviețuirii acestor comunități.
Istoria spațiului românesc este marcată de lideri care, prin decizii curajoase și adesea controversate, au reușit să schimbe destinul poporului lor. De la rigoarea dacică la modernizarea europeană, reformele au fost pilonii pe care s-au construit state puternice.
Recurs la istorie: reforma, între necesitate și supraviețuire
Istoricul grec Strabon spune că regele dacilor Burebista a impus în jurul anilor 60-50 î.H. legea prohibiției vinului și a dat poruncă să fie tăiate toate viile în Dacia. Asta, pentru a diminua consumul, a întări disciplina poporului și armatei, a unifica triburile și a putea construi un stat mare și puternic care să poată rezista în fața invadatorilor ce dădeau năvală și prădau ținuturile locuite de daci. Cu această reformă care a ținut aparent de moravuri, dar având desigur obiective finale militare și economice, Burebista a reușit să construiască acest stat puternic al său în ultima sută de ani a ultimului mileniu înainte de Hristos. A reușit, deși nu tuturor dacilor le-a plăcut metoda și nu tuturor le-a convenit impunerea prohibiției asistate de măsuri severe de coerciție, de pedepse, mai simplu. Burebista însă nu a dat înapoi. A impus abținerea de la meteahnă, a consolidat disciplina poporului său și a obținut scopul strategic pe care și l-a dorit. Reușita fiindu-i consemnată și lăudată de cei mai mari istorici ai vremii.
***
Moldoveanul Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova și Țara Românească, a decretat în anul 1863 secularizarea averilor mănăstirești. A dispus măsura alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale fără de care modernizarea nou-înființatului stat român nu ar fi fost cu putință. Secularizarea însemna luarea proprietăților de la bisericile și mănăstirile închinate Muntelui Atos, adică străinilor, și trecerea lor în proprietatea statului, acestea fiind apoi împărțite țăranilor. Era vorba de o pătrime din suprafața arabilă a țării care producea venituri de milioane. Până la reformă, niciunul din proprietarii greci nu dădeau socoteală statului și nu-i aduceau niciun folos. Reformele lui Cuza au pus capăt acestui jaf, dar promovându-le a atins interesele marilor oligarhi mănăstirești și nu numai. Ele au nemulțumit pe mulți dintre cei cu influență în viața politică și la puțin timp, Cuza a fost silit de o „monstruoasă coaliție” să abdice. Cu gândul la țară și la liniștea ei, Cuza s-a supus și a plecat, dar reformele lui au rămas, nu au fost anulate de nimeni, și pe fundamentul lor România a putut să se dezvolte și să facă primii pași în modernitate.
***
Un al treilea exemplu edificator vine din 1917. Pentru România era în faza cea mai dramatică a Primului Război Mondial când țara a fost redusă ca suprafață la câteva județe din jurul Iașului, restul fiind ocupate de armatele Forțelor Centrale, inclusiv Bucureștiul. Dar anume în acel an românii au obținut cele mai mari și mai răsunătoare victorii pe câmpul de luptă la Mărăști, Mărășești și Oituz. Minunea se datorează ingeniozității clasei politice și a Regelui Ferdinand I, care în acele zile deosebit de grele au gândit o reformă agrară și una constituțională care să le pună în aplicare imediat după războiul încheiat victorios. Elementul principal al acelor reforme era împroprietărirea țăranilor din contul domeniilor statului și a marilor latifundii și democratizarea țării. Cu aceste proiecte de reformă, Regele a mers pe Front, la soldați, majoritatea dintre ei fiind feciori de țărani. Înfățișarea a fost cu izbândă și pentru Ostași, și pentru Rege. După război, Regele și clasa politică s-au ținut de cuvânt: reformele de bază – agrară și constituțională – au fost puse pe rol, de la ele pornind o perioadă înfloritoare în istoria României de care s-au bucurat și basarabenii. Reforma agrară (inițiată prin legi din 1921) și Constituția din 1923 au consolidat România Mare, transformând țara dintr-un stat agrar cu mari latifundii într-o democrație parlamentară bazată pe proprietatea mică. Constituția a introdus votul universal și a garantat drepturi cetățenești largi, în timp ce reforma a expropriat terenurile mari pentru a împroprietări țăranii.
Reformele vitale cerute de rațiune și sabotate de politicieni iraționali
Venind către vremurile mai noi, o reformă teritorial-administrativă era vital necesară pentru funcționarea eficientă a noului stat independent, Republica Moldova, la ieșirea acestuia din componența imperiului rusesc sovietic în anul 1991. Se știe, teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică a acestei părți a României, transformat de Stalin în republică unională în 1940 și 1944, a fost mai întâi micșorat ca suprafață cât de mult s-a dorit, restul teritoriului fiind împărțit în parcele administrative mici, numite raioane. Administrația sovietică avea nevoie de cât mai multe asemenea parcele pentru a putea aduce în republică câți mai mulți supraveghetori din alte regiuni ale sale, aceștia ocupând posturi de conducere politică ori administrativă și funcții de impunere a legilor în teritoriul supus sovietizării și rusificării: secretari de partid, funcționari sovietici, procurori, milițieni, judecători, învățători, președinți de kolhoz, brigadieri. În deceniile care au urmat, numărul raioanelor s-a micșorat ori a crescut în funcție de scopurile politice legate de controlul asupra populației, dar ajustate și la obiectivele economice ale statului unional sovietic.
***
În 1991, Republica Moldova era împărțită în 40 de raioane și câteva municipii. Aparatul birocratic moștenit de la statului sovietic era exagerat de mare. Cu greu, printre războaie, răzmerițe secesioniste și crize economice venite dinspre Rusia, moștenitoarea de drept a statului sovietic eșuat, politicienii moldoveni au reușit totuși, către sfârșitul anilor 1990, să însăileze o reformă teritorial-administrativă. O lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova a fost votată în Parlament în 1998 și pusă pe rol de Executiv în anul 1999. Drept rezultat al reformei, cele 40 de raioane s-au transformat în 10 județe, iar numărul primăriilor a fost redus până la 662 din cele 912 care au existat. Suprafața medie a unui județ era de circa 4 mii de km pătrați (ceea ce constituia 9% din teritoriu țării), numărul locuitorilor varia între 240 și 400 de mii, județul Taraclia era o excepție, având doar 50 de mii. De asemenea, județele erau organizate în jurul unor axe regionale industriale importante, cu infrastructură mai dezvoltată (căi ferate, drumuri, telecomunicații, prestări de servicii către populație), care puteau servi drept bază în dezvoltarea ulterioară. Autori cu renume în domeniu au remarcat la vremea respectivă că sistemul administrativ moldovenesc de la 1988-1999 a fost racordat structural și funcțional mai aproape de rigorile europene, dar și de sistemul tradițional autohton.
„European” și „tradițional autohton” (a se citi românesc, avându-se în vedere prezența noțiunii de județ în lege) au fost probabil caracteristicile care au influențat fatal soarta de mai departe a reformei teritorial-administrativă a acelor ani. Pentru că la putere în 2001 vine antiromânul și antieuropeanul Voronin și partidul lui comunist. Deja către finalul acelui an, parlamentul unei majorității comuniste a votat o lege prin care județele (!) se declară dizolvate și revenirea la raioane legiferată. Legea a fost implementată de executorul Tarlev, pe atunci prim-ministru al guvernului comunist. Către sfârșitul anului 2003, comuniștii au readus practic Republica Moldova înapoi în Uniunea Sovietică, deși trecuseră mai bine de un deceniu de când aceasta murise exact din aceste motive: hyper-centralizarea administrativă și supra-ponderarea birocratică a statului care au sugrumat economia.
Antireforma comunistă: (i)rațiune și costuri
Nu a existat nicio rațiune economică de a recurge la antireformă, precum au etichetat actul specialiștii organizațiilor societății civile din domeniu și comunitatea analitică a presei. Din contră, măsura se arăta drept o acțiune de sabotaj deliberat, avându-se în vedere ignorarea investițiilor cheltuite la implementarea reformei. Anularea reformei a cauzat Republicii Moldova pierderi semnificative, incluzând fragmentarea resurselor, rebirocratizare excesivă, dezvoltare regională inegală, capacități administrative slabe la nivel local și o dependență politică și financiară sporită a localităților față de centrul de la Chișinău. Revenirea la raioane a generat un aparat birocratic mai mare cu aproximativ 11.776 de funcționari suplimentari față de structura pe județe, criticată de comuniști. Întreținerea acestui personal adițional a costat bugetul public circa 1,4 miliarde de lei anual. Înmulțiți aceste cheltuieli la cei 23 de ani care au trecut de la antireforma Voronin-Tarlev și veți avea una din cifrele care pot și trebuie puse la baza unui rechizitoriu al procurorilor.
Asta o spunem noi, jurnaliștii, dar iată un extras dintr-un studiu de specialitate relevant în acest sens. Se păstrează la Academia de Științe (nu la Procuratură) și se numește „Continuitate și discontinuitate în reformarea organizării teritoriale a puterii locale din Republica Moldova”:
”După cum rezultă din considerentele prezentate, contrareforma din anul 2003 reprezintă un exemplu elocvent că, în foarte multe cazuri, opţiunea pentru un model de organizare teritorială a puterii publice nu este oferită neapărat de factorii care ţin de ştiinţă, ci de tradiţii şi mentalităţi, de interesele de grup şi cele de natură politică. Organizarea teritorială a puterii locale a fost realizată în conformitate cu structurile teritoriale ale partidului de guvernământ, formate în baza principiului organizării administrative a teritoriului de până la reforma din 1999, fiind un mijloc de a-i recompensa pe cei care au lucrat în campania electorală, dar au rămas, din diferite cauze, fără funcţii. S-a dorit, de asemenea, plasarea reprezentanților PCRM în structurile administraţiei publice locale cu scopul de a-şi consolida poziţiile în teritoriu. Cu alte cuvinte, a avut loc reactivarea ideii şi a practicilor sovietice de instalare a secretarilor locali de partid în fruntea structurilor administrative locale. Nu în ultimul rând, s-a urmărit scopul propagandistic de discreditare a tot ce s-a realizat până la venirea PCRM la putere. Situaţia creată după realizarea contrareformei din 2003 a confirmat intenţiile guvernanţilor de a „consolida verticalitatea puterii”, adică a suprima autonomia locală, şi a subordona autorităţile locale autorităţilor centrale. Intenţia de reintroducere a sistemului de raioane a fost condiţionată şi de obiectivul PCRM de a submina baza financiară a regionalismului şi a autonomiei locale, de a facilita în acest fel instaurarea controlului politic total asupra ţării „prin aservirea financiară a localităţilor şi regiunilor bugetului de stat”.
***
„Acţiunile întreprinse de partidul de guvernământ în cadrul contrareformei din 2003 nu sunt altceva decât tentative de a reabilita vechiul sistem administrativ de comandă, prin implementarea unor metode şi practici perimate, caracteristice unui regim nedemocratic. Revenirea la organizarea teritorială a puterii locale de sorginte sovietică în condiţiile în care statele europene optează pentru consolidarea colectivităţilor locale şi aprofundarea proceselor de descentralizare şi regionalizare este o dovadă clară a lipsei de viziune strategică şi de promovare a intereselor de grup din partea PCRM în detrimentul interesului national”
Antireforma a fost promovată deci în interesul de grup al PCRM și în detrimental interesului national. Este formula care transformă Partidului Comuniștilor într-un grup criminal oirganizat, iar pe Voronin și Tarlev, care au condus procesul devastator, în potentiali infractori, dacă nu chiar în criminali. Cum altfel dacă anularea de către aceștia a reformei administrativ-teritoriale din 1998 și revenirea la sistemul de raioane în 2003 au generat pierderi financiare și structurale masive pentru Republica Moldova, estimate la miliarde de lei pe parcursul anilor. Un calcul efectuat de IDIS „Viitorul” estimează costul strict al revenirii la raioane în 2003 la peste 300 de milioane de lei. Până în 2017, pierderile totale cauzate de sistemul fragmentat (raioane în loc de județe) au fost evaluate la aproximativ 20 de miliarde de lei. După acest an evaluarea nu s-a mai făcut, dar nu este târziu se se facă. Contorul ticăie, Voronin și Tarlev ne sunt încă la dispoziție. Îi găsim în Parlament, unde fac în continuare legi. Cu siguranță, ei așteaptă cu nerăbdare să facă terci și din noua lege a reformei teritorial-administrative care le va veni în curând spre examinare și aprobare. Au deja experiență cum s-o facă, dispun de imunitate pentru asta și, ce e mai grav, nimeni până acum nu le-a pus întrebarea: Dar ce ați făcut voi, netrebnicilor, cu legea cea veche? De ce ați transformat-o în pierderi de bani mari și în pagubă enormă de timp prețios?
***
Într-o lume interconectată, o națiune care refuză să se reformeze rămâne în urmă. Capitalul, forța de muncă, talentele și inovația migrează către locurile unde sistemele sunt mai agile, mai sigure și mai moderne.
Valeriu SAHARNEANU
