Ieri s-a dat start competiției sportive „Școala Securității – Împreună reducem riscurile”, desfășurată anual la nivel național dar și local. La nivel local a fost desfășurată în tabăra pentru copii „Prietenia” din satul Cuhureștii de Sus, din raionul Florești. La start s-au aliniat 9 echipe din cele 3 raioane: Florești, Soroca, Drochia.
Școala Securității este organizată pentru elevii claselor a X-a și a XI-a din toată țara și are drept scop pregătirea tinerei generații pentru asigurarea securității vieții și pentru dobândirea de cunoștințe în prevenirea și diminuarea riscurilor asociate situațiilor excepționale.
Școala Securității este la a șasea ediție, iar în acest an este organizată de IGSU în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și beneficiază de susținerea UNICEF Moldova. Concursul se va desfășura timp de 2 zile, fiind repartizate câte 3 probe în fiecare zi.
Sursa: Ofițer superior al Serviciului Prevenție al DSE mun. Soroca, Locotenent al s/intern Mihaela Bruma