Ministerul Sănătății a decis distribuirea pastilelor de Iodură de potasiu către instituțiile medicale primare, despre aceasta a anunțat Șeful Direcției Generale Sănătate, Boris Gîlca. Medicamentele fac parte din donația oferită de către România, scrie agora.md.
„Începând de vineri, 26 august, Centrul de Sănătate Publică Chișinău este în proces de distribuție a acestor pastile către asistența medicală primară, către Asociațiile medicale teritoriale și centrele medicale de asistență primară”, a delcarat Gîlca.
Totuși, autoritățile municipale avertizează populația că nu este nevoie să se adreseze pentru aceste medicamente. „Ele sunt stocate și vor rămâne stocate la instituțiile medicale respective și doar în cazul unui pericol, la decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău vor fi distribuite prin medicul de familie către populația vizată”, a explicat șeful Direcției Generale Sănătate.
Ministerul Sănătății a decis distribuirea pastilelor de Iodură de potasiu către instituțiile medicale primare, despre aceasta a anunțat Șeful Direcției Generale Sănătate, Boris Gîlca. Medicamentele fac parte din donația oferită de către România. „Începând de vineri, 26 august, Centrul de Sănătate Publică Chișinău este în proces de distribuție a acestor pastile către asistența medicală primară, către Asociațiile medicale teritoriale și centrele medicale de asistență primară”, a delcarat Gîlca.
Totuși, autoritățile municipale avertizează populația că nu este nevoie să se adreseze pentru aceste medicamente. „Ele sunt stocate și vor rămâne stocate la instituțiile medicale respective și doar în cazul unui pericol, la decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău vor fi distribuite prin medicul de familie către populația vizată”, a explicat șeful Direcției Generale Sănătate.
România a donat Republicii Moldova un lot de peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Aceasta după ce Ministerul Sănătății a purtat discuții cu partea română.
AGORA amintește că în România este în plină desfășurare Compania de distribuție a iodurii de potasiu, preparat care se administrează în primele ore în caz de incident nuclear.
Preparatul este disponibil gratuit în farmacii de câteva săptămâni, iar la 8 august, ministrul Sănătății din țara vecină a lansat un nou îndemn prin care cheamă populația să se adreseze la medicul de familie pentru eliberarea rețetei de obținere a comprimatului.
AGORA precizează că potrivit informațiilor publicate pe pagina Ministerului Sănătății din România, țara vecină a elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomandate, cum și când se instituie tratamentul.
Populația este informată că pastilele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele șase ore după anunțul autorităților, în doză unică.
Este important de menționat că se va administra numai doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă.
Cât despre reacțiile de la Chișinău, specialiștii de la primăria Chișinău și Direcția Generală Asistență Medicală și Socială vin cu următoarele sfaturi în caz de accident nuclear:
– Un spațiu închis reprezintă un prim și bun adăpost; – Închideți toate ușile, ferestrele și canalele de aerisire;
– Opriți sistemele de ventilație (dacă există);
– Dacă va aflați în mașină, închideți geamurile, opriți sistemul de ventilație și părăsiți zona afectată;
– Scoateți-vă hainele și puneți-le în saci de plastic. Curățați-vă părul și corpul prin spălare. Această precauție va îndepărta eventuale particule de praf radioactiv.
– Pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către glanda tiroidă este recomandată administrarea pastilelor de Iodură de potasiu. Dar aceste pastile sunt recomandate doar în cazul unui accident nuclear major, aceste pastile nu au efect preventiv.
– Medicii ne spun că Iodul stabil (neradioactiv) din aceste pastile va fi repede absorbit de tiroidă și va opri acumularea de iod radioactiv. Iodul radioactiv va fi apoi eliminat mai rapid din organism pe cale metabolică.
SURSA: agora.md.