Mihai Sălcuțan: Nicolae Bulat s-a născut în cer

0
412

  Trecerea din viaţă a lui Nicolae Bulat mă acoperă cu vălul cernit al tristeţii şi lacrimi amare îmi curg, dureros, pe şanţurile săpate pe obraji de implacabila trecere a anilor. În comuniune cu românii răsfiraţi de la Tisa pân’ la Nistru, de la mare la Hotin, dar mai ales cu cei care au avut şansa de a-l fi cunoscut nemijlocit, deplâng greaua şi ireparabila pierdere a ultimului Mare Pârcălab al Cetății Soroca pe care, de acum înainte, îl vom afla în Panteoul valorilor naţionale, așezat la loc de cinste pentru mesajul de iubire pentru țară și neam pe care l-a transmis contemporanilor, pentru atitudinea intelectuală curajoasă, bine definită de o amprentă proprie inconfundabilă.

Ştiu că existenţa omului este fatalmente trecătoare, dar nu mă pot obişnui nicicum cu gândul că Nicolae Bulat, prietenul Nicolae, nu mai este printre noi. Dorul îmi este alinat, oarecum, de convingerea că el, grănicer de nădejde la hotarul de răsărit al țării, a fost chemat să stea de-a dreapta lui Dumnezeu, în ceata marilor povestitori ai neamului, Ion Creangă și Mihail Sadoveanu, domeniu în care a atins culmile superlativului folosind limba română cea de toate zilele, dar şi graiul moldovenesc pe care l-a îndrăgit şi l-a promovat ca nimeni altul.

În clar-obscurul miezului de noapte, razele reci şi pustii ale lunii îmi luminează raftul de bibliotecă pe care sunt așezate volumele scrise de care cel care a purtat un nume biblic plin de simboluri, Nicolae, spre a rămâne în neuitare şi eternă glorie. Lectura lor mi-a deslușit acel spiritus loci sorocean neasemuit, m-a făcut să înțeleg ce a însemnat pentru el pasiunea pentru istoria ținutului natal și a țării, pe fruntea căreia a pus totdeauna coroana de nestemate a Cetății Sorocii, simbol al rezistenței neamului și al dăinuirii sale prin  secole de vitregii și nenoroc, cu alte cuvinte că în istorie nu trebuie să cobori ci să urci.

Deseori sublinia că faima cetăților este dată nu atât de priceperea arhitecților, de iscusința constructorilor, de grosimea și măreția zidurilor, ci de destoinicia slujitorilor ei, de faptele acelora care fac adevărata lor istorie. Avea mare dreptate! Din păcate numele celor mulți se pierd în negura vremii dar rămân acelea ale conducătorilor, iar eu îl consider pe Nicolae Bulat un demn urmaș al lor.

Nicolae Bulat a plecat dintre noi pentru a rămâne al nostru. Eu ştiu că moartea nu e moarte, nu e plecare definitivă, nu e moarte de tot, ci doar trecerea la altă viaţă, la viaţa cea veşnică. Pentru creştini mormântul e mai aproape de cer decât oricare scaun de onoare. Nicolae, bun creştin, ştia asta!

După ce mi-am şters lacrimile, ca unul care am avut privilegiul de a-l fi cunoscut de trei decenii, văd că „traversarea”, cum spunea Marin Sorescu, nu este exclusiv dureroasă, ci şi una duioasă. Asta, pentru că în mintea şi în sufletul meu au rămas momentele de înălţare intelectuală ale discuţiilor de ţinută pe care ştia să le provoace şi să le întreţină, sfaturile preţioase despre viaţă inspirate de lecțiile istoriei, spiritul și farmecul său inegalabil.

Francezii nu spun „a murit”, ci „s-a născut în cer”. Aşa spun şi eu despre Nicolae Bulat, întorcându-mi faţa către hotarul de unde răsare soarele asupra Țării, pentru a mă închina cu plecăciune și a mă ruga pentru liniştita odihnă a sufletului celui plecat la strămoşi mult prea devreme.

Dumnezeu să-l ierte şi veşnică să-i fie pomenirea!

Mihai SĂLCUŢAN, Buzău, 9/10.09.2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.