Mierea de albine, mai scumpă în acest an

0
120

Mierea de salcâm, una dintre cele mai solicitate de piață, a fost colectată în cantități mai mici față de anul trecut. Vremea rece și ploioasă a fost de vină. Iar mai puțină miere înseamnă prețuri mai mari.

Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, a spus că apicultorii vând angro mierea cu până la 80 de lei kilogramul dacă conținutul de polen atinge 20% și cu 60-65 de lei kilogramul dacă este mai săracă în polen.

Și miere de tei este mai puțină comparativ cu anul trecut, dar nu semnificativ. Ploile abundente, ulterior lipsa lor, a diminuat conținutul polenului și cantitatea lui. Angro, un kilogram de miere de tei costă în acest an de la 45 la 55 de lei. Anul trecut a fost de 45-50 lei kg.

Doar miere polifloră este mai multă. Chiar și așa, este mai scumpă cu aproape zece lei. Angro, un kilogram de miere polifloră se vinde cu 35-40 de lei.

Președintele Asociației Naționale a Apicultorilor menționează că în acest an cantitatea estimată de miere este de peste cinci mii de tone. Moldova poate produce mai mult, chiar până la 12 mii de tone, menționează Ion Maxim.

În opinia sa, apicultura trebuie dezvoltată prin aplicarea tehnologiilor noi. De asemenea, este necesar un dialog cu proprietarii de livezi și câmpuri să folosească în procesul de producere preparate inofensive pentru albine.

La piață, mierea de salcâm se vinde cu 100-120 de lei/kg, cea de tei cu 80-100 de lei/kg, iar mierea polifloră 50-70 de lei/kg.

În perioada 16-19 august, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” se va desfășura un târg apicol, unde se va putea cumpăra miere direct de la producător.

În Republica Moldova sunt peste șapte mii de apicultori. Anul trecut, au fost exportate peste patru mii de tone de miere.

IPN


Articolul precedent(LIVE) Caravana „Susţinem părinţii, încurajăm alăptarea!” a ajuns la Soroca
Articolul următorContrabandă cu implanturi dentare și proteze, în sumă de peste trei milioane de lei
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.