Astăzi vom vorbi despre două femei care i-au dăruit feciori lui Ștefan cel Mare. În prim-plan vor fi Marușca și Maria Rareș, două figuri aparent modeste, dar care au jucat roluri neașteptat de importante în viața marelui domnitor.
Să începem cu Marușca, o tânără care nu a avut parte de recunoaștere oficială, dar care a fost prima femeie importantă din viața lui Ștefan cel Mare, înainte ca el să se așeze în scaunul domnesc al Moldovei. Din sursele istorice, dar și din folclor, știm că Marușca nu provenea dintr-o familie nobilă, ci din rândul oamenilor simpli. Totuși, ea a reușit să capteze atenția tânărului Ștefan chiar înainte de încoronarea sa din 1457, când acesta avea doar 18 ani. Legenda spune că Marușca și Ștefan s-au întâlnit în locul numit Dreptate, pe valea Siretului, unde tânăra, îmbrăcată în cele mai bune straie, a îndrăznit să se strecoare prin mulțimea adunată la ceremonia de încoronare a viitorului domn. Privirea sa, ce reflecta o inteligență vie și o pasiune neîngrădită de reguli, a fost suficientă pentru a-i atrage atenția lui Ștefan, iar astfel s-a aprins o iubire tăcută, dar profundă, între viitorul voievod și tânăra necunoscută. Această poveste de dragoste simplă și sinceră avea să rămână în sufletul lui Ștefan, chiar dacă oficialitățile vremii nu au permis niciodată ca ea să fie consfințită prin căsătorie.
Mama lui Ștefan, Maria Oltea, era o figură puternică și hotărâtă, conștientă că fiul său avea nevoie de o căsătorie strategică cu o femeie de rang înalt pentru a-și consolida domnia. Maria Oltea știa că o femeie de rang inferior, fără titlu sau influență, ar fi fost văzută ca o slăbiciune a domniei lui Ștefan. Boierii moldoveni din Sfatul domnesc împărtășeau, de asemenea, aceste preocupări. Marușca, fiind de origine modestă, reprezenta un risc politic, iar acceptarea ei în poziția de soție a voievodului ar fi subminat autoritatea domnească. Din acest motiv, Marușca a rămas la marginea Curții Domnești, tolerată, dar niciodată acceptată ca parteneră legitimă a lui Ștefan. Din această relație a lui Ștefan s-a născut Alexandru, primul său copil, pe care voievodul l-a prețuit profund, în ciuda presiunilor Curții. Ștefan a căutat să-l integreze în viața politică și militară a Moldovei, oferindu-i educație și pregătire atât de necesare unui viitor domn. În anii 1490, Alexandru a fost asociat la domnie și i s-a dat titlul de voievod, stabilindu-și propria curte la Bacău, un simbol al importanței sale.
Această asociere la domnie, deși nu-l făcea moștenitor oficial, arată că Ștefan îl considera o parte esențială a viitorului Moldovei. De-a lungul timpului, Alexandru și-a demonstrat curajul și abilitățile militare, luptând alături de Ștefan în bătălii importante în luptele de la Valea Albă și de la Râmnic. Alexandru a devenit totodată un personaj respectat de principii, vecini, lucru confirmat de faptul că regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, a cerut prezența lui Alexandru în suita fiului său Vladislav, la încoronarea acestuia ca rege al Boemiei. Deși Ștefan a refuzat această cerere din motive de protecție și, probabil, de orgoliu național. Episodul reflectă recunoașterea internațională a lui Alexandru și a potențialului său ca lider. Totuși, influența otomană avea să impună o presiune dureroasă asupra voievodului și a fiului său. Când Ștefan a fost nevoit să plătească tribut turcilor, Alexandru a fost trimis la Istanbul ca ostatec. Un gest de loialitate politică menit să garanteze buna înțelegere între Moldova și Imperiul Otoman.
În ciuda vieții sale dificile, Alexandru a reușit să își asigure o alianță importantă prin căsătoria cu Margareta, fiica voievodului transilvănean Bartolomeu Draghici. Această căsătorie a întărit legăturile Moldovei cu Transilvania, dar soarta i-a fost nemiloasă. Alexandru a murit în 1496, într-o bătălie, neavând astfel șansa de a urca pe tron. Această pierdere a fost o lovitură profundă pentru Ștefan, care, de-a lungul întregii sale vieți, l-a considerat pe Alexandru demn de a deveni conducător.
Circumstanțele morții Marușcăi sunt neclare, însă povestea spune că sfârșitul ei a venit fie din cauza unei boli grave, fie din cauza durerii sufletești provocate de respingerea de la Curte și izolarea socială nu a fost niciodată oficializată în istorie prin titluri nobiliare, dar numele ei apare în pomelnicul Mănăstirii Bistrița, alături de cel al fiului său, însă fără rangul de doamnă. În ciuda acestui destin crud, Marușca a lăsat o amprentă de neșters în inima lui Ștefan, iar prin Alexandru amintirea ei a supraviețuit într-un mod tacit, dar constant.
Dacă povestea Marușcăi este una a iubirii neîmplinite și a unui destin tragic, cea a Mariei Rareș, cunoscută în istorie și ca Răreșoaia, este una despre cea mai enigmatică și influentă figură feminină din viața lui Ștefan cel Mare și din istoria Moldovei medievale. Spre deosebire de Marușca, prima iubire a lui Ștefan cel Mare și mama primului său fiu, Alexandru, Maria Rareș a fost o femeie care a reușit să își folosească legătura cu voievodul într-un mod strategic. Transformând-o într-o veritabilă rampă de lansare pentru fiul său, viitorul domn Petru Rareș.
Maria Rareș nu doar că și-a văzut fiul pe tron, dar a avut un rol activ în politica țării, fiind una dintre puținele femei care au reușit să își construiască o influență reală și puternică într-o epocă dominată de bărbați. Maria Rareș s-a născut într-o familie de boieri de vază din nord-estul Moldovei, cel mai probabil în apropiere de Hârlău, o cetate importantă din punct de vedere strategic și economic. Maria era soția unui bogat negustor de pește, cunoscut în popor sub porecla Rareș, o referire la părul său rar, ce i-a oferit fiului său vitreg, Petru, o poreclă devenită ulterior sinonimă cu domnia. Maria Rareș își trăia viața liniștită în Hârlău, până la întâlnirea cu Ștefan cel Mare, care i-a schimbat definitiv destinul. Deși căsătorit, Ștefan cel Mare rămâne cunoscut pentru atenția acordată prezențelor feminine din preajma sa. Printre acestea, Maria Rareș, despre care cronicile ne spun că nu doar frumusețea, ci și inteligența sa aparte impresiona pe cei din jur. A captat interesul voievodului în timpul uneia dintre vizitele sale dese la Hârlău, într-o Moldovă adesea zguduită de războaie și tulburări politice. Cetatea Hârlău devenise pentru Ștefan un refugiu necesar, iar întâlnirea cu Maria i-a adus un răgaz de liniște și seninătate în mijlocul vremurilor aspre.
Fascinat de farmecul și discreția Mariei, Ștefan cel Mare a început să viziteze tot mai des Hârlău, pentru a se întâlni cu ea. Relația lor a fost bine păstrată în taină, dar era cunoscută de apropiații voievodului, deși Maria era măritată. Negustorul Rareș, soțul său, nu a făcut niciodată presiuni asupra voievodului, ba chiar pare să fi închis ochii la această legătură, conștient că vizitele lui Ștefan aduceau beneficii indirecte familiei sale.
Din această relație a Mariei cu Ștefan s-a născut un fiu, Petru, care nu a fost recunoscut oficial drept fiul voievodului, dar care avea să devină domnitor și una dintre cele mai proeminente figuri ale Moldovei medievale. Deși era fiul natural al lui Ștefan, Petru nu a purtat numele tatălui său. A primit în schimb numele tatălui său vitreg, Rareș. Petru Rareș și-a construit viitorul domnesc prin ambiția și pregătirea oferite cu grijă de mama sa. Pe măsură ce relația cu Ștefan s-a domolit și contextul politic s-a schimbat, Maria a rămas la Hârlău, dedicându-se creșterii lui Petru și asigurându-se că fiul ei primește o educație riguroasă și o pregătire corespunzătoare pentru viitor. Conștientă de poziția fragilă a fiului său în fața boierilor, Maria Rareș l-a crescut pe Petru cu o voință de fier, insuflând ambiția necesară pentru a se ridica la nivelul exigențelor și provocărilor domniei. Potrivit cronicilor, Maria Rareș ar fi păstrat un hrisov semnat de Ștefan cel Mare, care îl recunoștea oficial pe Petru ca fiind fiul său și îi oferea scutire de taxe. Un document valoros ce putea fi folosit pentru a legitima pretențiile lui Petru la tronul Moldovei.
Se pare că Maria a păstrat acest hrisov, așteptând momentul oportun pentru a-l aduce în fața boierilor. Oferindu-i fiului său un avantaj important asupra altor pretendenți. Cronicarul Dimitrie Cantemir notează faptul că Maria Rareș a folosit acest document într-un mod calculat și prudent, prezentându-l abia atunci când situația politică era favorabilă. După moartea lui Ștefan cel Mare, Maria Rareș nu doar că și-a păstrat influența, dar a devenit un personaj central în structura de putere a Moldovei. Ea este descrisă de cronicari ca fiind o femeie de o fermitate remarcabilă, capabilă să exercite o influență subtilă asupra marilor boieri ai țării. Prin inteligența sa și abilitatea de a negocia, Maria a reușit să câștige loialitatea și sprijinul unor oameni influenți din rândul sfatului boieresc, pregătind terenul pentru ascensiunea fiului ei, Petru.
Una dintre cele mai controversate speculații din istoria Moldovei este că Maria Rareș ar fi fost implicată în moartea prematură a lui Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare și fiul lui Bogdan al III-lea. Tânăr și fără experiență politică sau militară. Ștefăniță a atras nemulțumirea boierilor, care îl vedeau incapabil să mențină stabilitatea țării. Deși dovezile sunt puține, se crede că Maria Rareș ar fi orchestrat din umbră un complot subtil care a dus la moartea acestuia, deschizând calea pentru ca fiul său, Petru, să acceadă la tronul Moldovei. Maria Rareș a fost o mamă vizionară, care a anticipat fiecare etapă a ascensiunii fiului ei la domnie. În timp ce Petru era încă necunoscut pentru mulți, Maria a pus bazele unei imagini strategice în jurul său, prezentându-l ca fiul Moldovei, un domnitor apropiat de popor.
Astfel s-a născut legenda pescarului sărac de pe malul Prutului, o poveste menită să întărească imaginea lui Petru ca om al poporului, modest și înțelegător față de nevoile țării. Deși Petru Rareș nu era sărac, iar afacerile sale îi asigura un trai confortabil, Maria a alimentat acest mit care avea să-i aducă fiului său simpatia și susținerea populară. Când boierii au început să caute un nou domnitor, Maria Rareș era deja pregătită la Curtea Domnească, manevrând din umbră pentru a asigura succesul fiului ei. Istoricul Constantin Gane, în lucrarea sa Trecute vieți de doamne și domnițe, confirmă că Maria Rareș nu era doar o ibovnică a lui Ștefan, ci o femeie profund implicată în viața politică a Moldovei. Ea dobândise o poziție privilegiată la curte, legând alianțe și influențând decizii politice în favoarea lui Petru. În acea perioadă, mulți domnitori își câștigau tronul prin plăți consistente către Poarta Otomană. Însă Petru Rareș a urcat pe tron cu ajutorul boierilor, iar această realizare se datorează influenței mamei sale, Maria Rareș. Nu doar că a influențat politica internă a Moldovei, dar se spune că a menținut relații diplomatice favorabile pentru fiul său și cu vecinii principatului, câștigând chiar încrederea unor ambasadori polonezi și unguri.
Potrivit unor surse neoficiale, această susținere diplomatică l-a ajutat pe Petru să își consolideze poziția înainte de a urca pe tron. Moștenirea Mariei Rareș nu constă doar în ascensiunea fiului său la tron, ci și în modul în care a reușit să redefinească rolul unei femei în politica Moldovei medievale. Femeia, numită în cronici ibovnica de la Hârlău, a fost de fapt o figură complexă și ambițioasă, o regină din umbră care și-a dedicat viața unui scop să-și vadă fiul domnitor și să asigure continuitatea și stabilitatea țării. Abilitatea sa de a manevra evenimente și de a atrage sprijinul politicienilor locali și străini a transformat-o într-un simbol de putere și influență.
Marușca și Maria Rareș, ambele mame ale unor fii ai lui Ștefan cel Mare, au avut destine profund diferite. Marușca, tânăra din popor, a rămas o figură tragică și marginalizată, neavând puterea de a-și proteja fiul de convențiile aspre ale vremii. Viața ei s-a stins în tăcere, lăsând în urmă o amintire dureroasă, iar fiul său, Alexandru, a rămas în istorie ca un copil drag lui Ștefan, dar nerecunoscut ca moștenitor de drept.
În schimb, Maria Rareș a fost femeia care a sfidat normele și a influențat istoria Moldovei din umbră. Nu doar că și-a văzut fiul pe tron, dar și-a asumat rolul de consilier și strateg, devenind o adevărată figură de putere în spatele acestuia. Moștenirea Mariei Rareș constă nu doar în domnia lui Petru Rareș, dar și în modul în care a demonstrat că o femeie poate schimba soarta unei țări. Spre deosebire de Marușca, Maria a fost acceptată, chiar dacă tacit, de către boierii de la Curte și a reușit să continue o dinastie.
sursa: https://www.youtube.com/watch?v=ZbHXGqoGrUo
